COLMATARE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage.

colmatare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: fr colmater] 1 (Teh) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale în masa lui. 2 (Îs) ~a straielor petrolifere poroase Introducere în porii stratelor petrolifere de materii coloidale în cantități mari, pentru a opri pierderea de fluid în strat. 3 Depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 4 Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice.

COLMATARE, colmatări, s. f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin, a unei porțiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetică pe suprafața frontală a capetelor magnetice. – Cf. fr. colmatage.

COLMATARE s.f. Acțiunea de a colmata și rezultatul ei; colmataj. ♦ Metodă de desecare prin depunerea dirijată a materialului solid purtat în suspensie de apele curgătoare în scopul ridicării nivelului terenurilor joase. [< colmata].

COLMATARE s. f. 1. acțiunea de a colmata; colmataj. 2. umplerea naturală a unui bazin oceanic, marin sau lacustru, ori a albiei unui râu prin aluvionare. 3. lucrare de îmbunătățiri funciare prin depunerea dirijată a materialului solid purtat în suspensie de apele curgătoare, în scopul ridicării nivelului terenurilor joase, inundabile. 4. umplere a porilor solului cu material solid transportat pe cale mecanică, în scopul micșorării porozității. (<colmata)

colmata vt [At: LTR² / Pzi: ~tez / E: fr colmater] A produce o colmatare.

COLMATA vb. I. tr. A astupa porii unui material poros prin introducerea unei materii coloidale în masa lui. [< fr. colmater].

COLMATA vb. I. tr., refl. a (se) închide, a (se) obtura. II. tr. 1. a astupa porii, fisurile unui material poros prin introducerea unei substanțe coloidale. 2. (mil.) a restabili un front continuu după o străpungere a inamicului. (<fr. colmater)

*colmatéz v. tr. (fr. colmater, d. it. colmata, șosea, înălțătură, d. colmare, a colma). Colmez.

colmatare s. f., g.-d. art. colmatării; pl. colmatări

colmatare s. f., g.-d. art. colmatării; pl. colmatări

colmatare s. f., g.-d. art. colmatării; pl. colmatări

colmata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. colmatez, 3 colmatează; conj. prez. 1 sg. să colmatez, 3 să colmateze

*colmata (a ~) vb., ind. prez. 3 colmatează

colmata vb., ind. prez. 1 sg. colmatez, 3 sg. și pl. colmatează

COLMATARE s. colmataj.