colindător, ~oare [At: CONACHI, P. 119 / V: ~dră~, cori~ / Pl: ~i, ~oare / E: colinda + tor] 1-2 smf, a (Persoană) care colindă. 3-4 smf, a (Persoană) care rătăcește.

COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător.

COLINDĂTÓR, -OÁRE, colindători, -oare, s. m. și f. Persoană care colindă (1), care cântă colinde (2). – Colinda + suf. -ător.

COLINDĂTÓR, colindătoris. m. Persoană care colindă, care umblă cu colindul (1). Cocea mătușa Săftica cuptioare peste cuptioare de colaci pentru colindători. CONTEMPORANUL, VI 100. Sculați, voi, romîni plugari, Florile dalbe, Că vă vin colindători. ALECSANDRI, P. P. 394. ◊ Fig. Doar vîntul, colindător de noapte, trecea deșteptînd murmurele singurătății. SADOVEANU, O. I 131.

colindătór s. m., pl. colindătóri

colindătór s. m., pl. colindătóri

COLINDĂTÓR s. urător, (pop.) pițărău, (reg.) colindreț. (~ de Anul Nou.)

COLINDĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care umblă cu colinda. /a colinda + suf. ~tor

colindător m. cel ce colindă.

colindătór m. Băĭat care umblă cu colinda.

colindătoáre s. f., g.-d. art. colindătoárei; pl. colindătoáre

colindătoáre s. f., g.-d. art. colindătoárei; pl. colindătoáre

COLINDĂTOR s. urător, (pop.) pițărău, (reg.) colindreț. (~ de Anul nou.)

colindătór, -i, s.m. – Persoană care colindă. – Din colinda + -tor.