COLIBAȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș.

colibaș sm [At: MOLDOVAN, Ț. N. 231 / Pl: ~i / E: colibă + -aș] (Reg) 1 Om care locuiește într-o colibă. 2 (Pex) Pustnic. 3 Locuitor de la munte. 4 (Spc) Locuitor din Bran. 5 Lucrător cu brațele care locuiește în colibă Si: pălmaș, salahor, zilier. 6 Paznic care locuiește în afară de sat, în colibă.

COLIBAȘ, colibași, s. m. 1. (Înv.; la pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la sg.) țăran din această categorie. 2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. – Colibă + suf. -aș.

COLIBAȘ, colibași, s. m. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. Întrebă pe colibaș ce are la mămăligă. ȘEZ. VIII 69.

COLIBAȘ ~i m. înv. Țăran dependent. /colibă + suf. ~aș

colibaș m. pustnic care locuiește într’o colibă: Sf. Ioan Colibașul (serbat la 15 Ianuarie).

colibáș m. Care locuĭește într’o căsuță de aspectu uneĭ colibe, ca uniĭ țăranĭ odinioară: mojiciĭ sînt cariĭ lăcuĭesc preîn locure osebite și pustiĭ, cariĭ se cheamă veneticĭ saŭ colibașĭ (Prav. MB.); veciniĭ eraŭ la început colibașĭ și datoreaŭ boĭeruluĭ clacă (Iorga, Ist. Arm. Rom. 1, 59). Sfîntu Ĭon Colibașu, un sfînt sărbat la 15 Ĭan.

colibaș (rar) s. m., pl. colibași

colibaș (rar) s. m., pl. colibași

colibaș s. m., pl. colibași

COLIBAȘ s. v. porumb.

colibaș s. v. PORUMB.