colduș¹, ~ă smf [At: CONV. LIT. XII, 355 / V: cul~ / Pl: ~i, ~e / E: mg koldus] 1 Cerșetor. 2 Orfan. 3 (Buc; lpl) Copii murdari. 4 (Buc) Păduche. 5 (Buc) Vietate mare, monstru.

colduș² sm [At: RĂDULESCU-CODIN, M. N. 97 / V: toltuș / Pl: ~i / E: nct] (Bot) Specie de prun nedefinită mai îndeaproape.

COLDUȘ sm. Trans. Maram. Cerșetor [ung.].

1) coldúș, -ă d. (ung. koldus, cerșitor). Trans. Mold. Munt. Fam. Acela care cere saŭ șterpelește de la toțĭ. V. cerșitor.

2) coldúș m. (din culducuș). Munt. vest. Corcoduș.

corcoduș sm [At: FILIMON, C. 640 / V: ~cu~, curcu~ / Pl: ~i / E: pbl corcodușă] (Bot) Arbore sau arbust din familia rozaceelor, cu frunze eliptice, flori albe și fructe mici, de culoare galbenă, vânătă sau roșie (Prunus cerasifera).

culduș sm vz colduș

corcodúș m. (d. corcodușă). Munt. Un fel de prun (prunus cerasifera [saŭ divaricata]). – Și corcodel. În Mold. și Trans. curcudúș și curcudél, în Munt. vest colduș și toltuș (Cod. M. N. 97). V. zarzăr.

colduș (-și), s. n. – Cerșetor. – Var. culduș, coldan. Mag. koldus (Cihac, II, 494; DAR; Gáldi, Dict., 118). În Trans. și Bucov. – Der. coldui (var. culdui), vb. (a cerși, a cere de pomană), din mag. koldulni; coldănesc, adj. (de cerșetor).

COLDUȘ s. v. cerșetor, milog.

colduș s. v. CERȘETOR. MILOG.

COLDUȘ s.m. (Ban., Trans. SV) Cerșetor. Kuldush. Mendicus. AC, 348. Dară coldușii ? Și ei, de multe ori, nu cer cu direptul milostenia. PP, 85^v. Etimologie: magh. koldus. Vezi și coldun, colduși, coldușie. Cf. c o l d u n.

colduș, colduși, s.m. (reg.) 1. cerșetor, milog, sărac. 2. orfan. 3. (la pl.) copii mici murdari. 4. monstru.

coldúș, -ă, colduși, -e, (coldău), adj., s.m. (reg.) 1. Sărac, fără avere: „Cu Chiralexa, demult, umblau mulți coconi, că erau colduși oamenii” (Bilțiu, 2009: 177; vol. II). 2. Cerșetor: „Dusu-s-o cucu la Cluj, / Puii i-o rămas colduș” (Papahagi, 1925: 182). – Din magh. koldus „golan, cerșetor” (MDA).

colduș, colduși, (coldău), s.m. – (reg.) Sărac, fără avere; cerșetor: „Dusu-s-o cucu la Cluj, / Puii i-o rămas colduș” (Papahagi, 1925: 182). – Din magh. koldus „golan, cerșetor” (MDA).

colduș, -i, (coldău), s.m. – Sărac, fără avere; cerșetor: „Dusu-s-o cucu la Cluj / Puii i-o rămas colduș” (Papahagi 1925: 182); „Cu căruța coldușească / Pe ulița românească” (Bârlea 1924 I: 71). – Din magh. koldus.

COLDUN s.m. (Mold.) Cerșetor. Coldunii (cei ce să lasă păroși și să fac ca cum ar fi nebuni). BUCOAVNĂ 1775, 34^r. Etimologie: coldan + colduș. Vezi și colduș, colduși, coldușie. Cf. c o l d u ș.