cólaps sn [At: BIANU, D. S. / Pl: ~uri / E: lat collapsus] Insuficiență circulatorie periferică, manifestată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab etc.

CÓLAPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, caracterizată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab, răcirea tegumentelor și a extremităților etc. [Acc. și: coláps] – Din lat. collapsus.

COLÁPS, colapsuri, s. n. Insuficiență circulatorie periferică, manifestată prin pierderea oricărei forțe, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, puls rapid și foarte slab etc. [Acc. și: cólaps] – Din lat., fr. collapsus.

COLÁPS, colapsuri, s. n. Stare de boală care apare brusc, caracterizată prin scăderea pînă la dispariție a tensiunii arteriale, oprirea consecutivă a activității inimii, însoțită de pierderea cunoștinței și de pericolul morții.

cólaps/coláps s. n., pl. cólapsuri/colápsuri

coláps s. n., pl. colápsuri

CÓLAPS s.n. Stare patologică foarte gravă, manifestată printr-o scădere bruscă a puterii și încetarea treptată a funcțiilor cardiace, însoțită de pierderea cunoștinței. ♦ Prăbușire a pereților celulelor vegetale ca urmare a eliminării apei libere din golurile celulare. [Pl. -suri. / < fr., lat. collapsus].

CÓLAPS¹ s. n. (med.) 1. scădere bruscă a activității (tonusului, tensiunii etc.) unui organ, însoțită de pierderea cunoștinței. 2. turtire a unui organ, în special a unui plămân în timpul pneumotoraxului. (< fr., lat. collapsus)

CÓLAPS² s. n. 1. prăbușire a unei construcții; (p. ext.) prăbușire (economică etc.); ruină, faliment. ◊ (tehn.) deformare, spargere a pereților. 2. dezlipire internă care poate surveni în timpul uscării lemnului. 3. ~ gravitațional = prăbușire gravitațională. (< fr. collapse)

COLÁPS ~uri n. Scădere bruscă a funcțiilor vitale, însoțită de pierderea cunoștinței, datorită unei insuficiențe circulatorii. /<lat., fr. collapsus

*coláps n., pl. urĭ (lat. collapsus, alunecare). Med. Scăderea răpede a puteriĭ fără sincopă (cum se’ntîmplă la otrăvirĭ).

COLAPS GRAVITAȚIONÁL s. v. prăbușire gravitațională.

colaps, (engl.= collaps) prăbușire, de obicei, deasupra unor goluri naturale în scoarță, indiferent de originea lor (erozivă, explozivă etc.); în zonele vulcanice c. conduce la individualizarea unor caldere, în reg. carstice, la formarea unor doline sau în zone cu sare, după dizolvare la brecii.