12 definiții pentru colaborator


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colaborator, ~oare smf, a [At: RUSSO, S. 79 / Pl: ~i, ~oare / E: fr collaborateur] 1-4 (Persoană) care colaborează (1-2) (la o acțiune, lucrare sau publicație).

COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur.

COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație). – Din fr. collaborateur.

COLABORATÓR, -OÁRE, colaboratori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care lucrează în colaborare cu cineva la îndeplinirea unei munci. Persoană care ia parte, ca autor, la elaborarea unei publicații periodice sau a unei opere mai vaste. Am ajuns... colaborator la revista «Flacăra». GALACTION, O. I 31. Colaboratorii «Romîniei literare»... nu au impus romînilor nici gramatice, nici altă scriere după iscodirile închipuirii lor. RUSSO, O. 74. 2. Persoană care lucrează (făcînd parte dintr-un colectiv) într-o instituție de cultură. însușindu-și în mod temeinic învățătura marxist-leninistă, legînd cercetările de practica transformării socialiste a agriculturii, colaboratorii secției de economie agrară a Institutului de cercetări agronomice vor izbuti să elaboreze lucrări valoroase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 5/3. ◊ Colaborator științific = persoană care lucrează într-un institut de cercetări științifice.

COLABORATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care colaborează cu cineva la o lucrare, la elaborarea unei opere științifice, artistice etc. ♦ Cel care lucrează într-o instituție, fără a fi salariatul ei permanent. [Cf. fr. collaborateur].

COLABORATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care colaborează. ◊ cel care lucrează într-o instituție, fără a fi salariatul ei permanent. (< fr. collaborateur)

COLABORATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care colaborează. 2) Persoană care participă în calitate de autor de articole, studii etc. la o publicație periodică. ~ la un ziar. 3) Persoană care lucrează într-o instituție științifică sau de cultură. ~ științific. /<fr. collaborateur

colaborator m. cel ce colaborează.

*colaboratór, -oáre adj. și s. Care colaborează.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colaboratór s. m., pl. colaboratóri

colaboratór s. m., pl. colaboratóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLABORATÓR s. (înv.) conlucrător. (Are un ~ foarte capabil.)

COLABORATOR s. (înv.) conlucrător. (Are un ~ foarte capabil.)

Intrare: colaborator
colaborator substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colaborator
  • colaboratorul
  • colaboratoru‑
plural
  • colaboratori
  • colaboratorii
genitiv-dativ singular
  • colaborator
  • colaboratorului
plural
  • colaboratori
  • colaboratorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colaborator, -oare colaboratoare colaborator

  • 1. Persoană care colaborează (la o acțiune, la o lucrare, la o publicație).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: conlucrător, -oare 2 exemple
    exemple
    • Am ajuns... colaborator la revista «Flacăra». GALACTION, O. I 31.
      surse: DLRLC
    • Colaboratorii «Romîniei literare»... nu au impus romînilor nici gramatice, nici altă scriere după iscodirile închipuirii lor. RUSSO, O. 74.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Cel care lucrează într-o instituție, fără a fi salariatul ei permanent.
      surse: DN
  • 2. Persoană care lucrează (făcând parte dintr-un colectiv) într-o instituție de cultură.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Însușindu-și în mod temeinic învățătura marxist-leninistă, legînd cercetările de practica transformării socialiste a agriculturii, colaboratorii secției de economie agrară a Institutului de cercetări agronomice vor izbuti să elaboreze lucrări valoroase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 5/3.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Colaborator științific = persoană care lucrează într-un institut de cercetări științifice.
      surse: DLRLC

etimologie: