cojocél [At: ODOBESCU, S. I, 483 / Pl: (1), ~céi (2) / E: cojoc + -el] 1 sn Cojoc (1) scurt, de obicei, fără mâneci Si: bondoță, bundă, cojociță, cojocuț, pieptar. 2 sm (Bot; reg) Porumb (Zea mays).

COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el.

COJOCÉL, cojocele, s. n. Diminutiv al lui cojoc; cojoc (1) scurt, fără mâneci; pieptar, bundiță. – Cojoc + suf. -el.

COJOCÉL, cojocele, s. n. Cojoc scurt, pînă la șold, de obicei fără mîneci; pieptar, bundiță. Prietenul meu [cățelul] sta întins la soare ca un cojocel castaniu lepădat pe pămîntul gol. SADOVEANU, N. F. 35. Cojocele de oaie albă cusute cu vărgi și cu triunghiuri de mătase neagră. ODOBESCU, S. I 483. Du-te... Să-mi aduci un cojocel. TEODORESCU, P. P. 580.

cojocél s. n., pl. cojocéle

cojocél s. n., pl. cojocéle

COJOCÉL s. bundiță, pieptăraș. (Un ~ femeiesc.)

COJOCÉL s. v. cucuruz.

COJOCÉL ~e n. (diminutiv de la cojoc) Cojoc scurt, fără mâneci, din piele de miel, împodobit cu ornamente din piele sau brodat cu fire de lână colorată; bundă. /cojoc + suf. ~el

cojocel n. pieptarul țărancelor.

cojocél n., pl. e. Cojoc mic.

cojocel s. v. CUCURUZ.

COJOCEL s. bundiță, pieptăraș. (Un ~ femeiesc.)