7 definiții pentru coită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cóită1 sf [At: MÂNDRESCU, L. P. / Pl: ~te / E: ns cf mg kojtat (kajtat), kojtár] (Reg) 1 Cățea. 2 Femeie cochetă, frumoasă, dar leneșă Si: prădătoare, stricată, desfrânată, curvă.

cóită2 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~te / E: nct] (Îrg) Gaura de la jocul cu mingea „de-a cotea”.

roită sf [At: ALR SN III h 718/349 / Pl: ~te / E: ns cf mg raj{t) „cârd”] (Reg) Cârd (1) (de rațe).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cóită (-te), s. f.1. Cățea. – 2. Prostituată, femeie de moravuri ușoare. Mag. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, Dacor., VIII, 117). Înainte, Pascu, Etimologii, 22, se gîndise la lat. coita.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

coítă, coíte, s.f. (reg.) 1. cățea. 2. femeie cochetă, frumoasă, dar leneșă și stricată. 3. joc de copii; râcă.

cóită, coite, s.f. – (reg.) 1. Cățea. 2. Nevastă cu moravuri ușoare (Bârlea, 1924). 3. Nevastă frumoasă, dar leneșă și nelucrătoare, prădătoare (Țiplea, 1906): „Tot o coită de șerpoaie” (Bârlea, 1924: 63). – Din magh. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, cf. DER; MDA); lat. coita (Pascu, cf. DER), cf. coit „împreunare sexuală” (< lat. coitus).

cóită, -e, s.f. – 1. Cățea. 2. Nevastă cu moravuri ușoare (Bârlea 1924). Nevastă frumoasă, dar leneșă și nelucrătoare, prădătoare (Țiplea 1906): „Tot o coită de șerpoaie” (Bârlea 1924: 63). – Din magh. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu cf. DER); Lat. coita (Pascu cf. DER), cf. coit „împreunare sexuală” (< lat. coitus).

Intrare: coită
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coită
  • coita
plural
  • coite
  • coitele
genitiv-dativ singular
  • coite
  • coitei
plural
  • coite
  • coitelor
vocativ singular
plural