8 definiții pentru cognomen
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
cognomén sn [At: DN3 / Pl: ~e / E: lat cognomen] 1 Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. 2 Poreclă.
COGNÓMEN s.n. Al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ♦ Poreclă, supranume. [< lat. cognomen].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COGNÓMEN s. n. al treilea nume al unei persoane, care arată familia, potrivit vechiului drept roman. ◊ supranume. (< lat. cognomen)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
cognómen (lat.) s. n., pl. cognómina
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de gall
- acțiuni
cognómen s. n., pl. cognómene
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.
COGNÓMEN s. v. nume, poreclă, supranume.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cognomen s. v. NUME. PORECLĂ. SUPRANUME.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.
COGNÓMEN s. n. (< lat. cognomen): 1. al treilea nume al unei persoane, care arăta familia, potrivit vechiului drept roman, ca în exemplele Marcus Tullius Cicero, Lucius Annaeus Seneca, Publius Ovidius Nasso, Caius Iulius Caesar etc. 2. poreclă, supranume (v.).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
| substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||