6 definiții pentru cognațiune
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
cognațíune sf [At: DN3 / Pl: ~ni / E: lat cognatio] Înrudire naturală în vechiul drept roman.
COGNAȚIÚNE s.f. Înrudire naturală în vechiul drept roman. [< lat. cognatio].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COGNAȚIÚNE s. f. 1. înrudire naturală, în dreptul roman. 2. (lingv.) înrudire a cuvintelor. (< lat. cognatio)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
*cognațiúne f. (lat. cognátio, -ónis). Rudenie naturală (de sînge). V. agnațiune.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
cognațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. cognațiúnii
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cognațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. cognațiúnii
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: cognațiune
cognațiune substantiv feminin
| substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||