17 definiții pentru coerență coherență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coerență sf [At: LM / V: (rar) cohe~ / P: co-e~ / Pl: ~țe / E: lat cohaerentia, fr cohérence] 1 Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg Si: coeziune (2). 2 Forța care ține legate moleculele unui corp Si: coeziune (1). 3 Înlănțuire. 4 (Fiz) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp.

COERÉNȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherénță s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.[1]

  1. În original, greșit:... – Din lat. coherentia... LauraGellner

COERÉNȚĂ, coerențe, s. f. 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg. 2. (Fiz.) Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp. [Var.: coherénță s. f.] – Din lat. cohaerentia, fr. cohérence.

COERENȚĂ, coerențe, s. f. Legătură strînsă între toate părțile sau elementele unui întreg. ◊ Fig. Coerența ideilor. – Variantă: coherénță s. f.

COERÉNȚĂ s.f. Legătură, unire strânsă (între mai multe elemente, idei, lucruri). ♦ Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicție între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el. [Var. coherență s.f. / cf. fr. cohérence, lat. cohaerentia].

COERÉNȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri. 2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicții între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el; consistență (2). 3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2). (< fr. cohérence, lat. cohaerentia)

COERÉNȚĂ ~e f. 1) Legătură internă strânsă; caracter coerent; unitate; coeziune. 2) Relație armonioasă între idei; lipsă de contradicții. [Sil. co-e-ren-] /<lat. cohaerentia, fr. cohérence

coerență f. legătura, unirea lucrurilor între ele.

*coerénță f., pl. e (lat. cohaerentia). Legătură, unire, conexiune între lucrurĭ: discurs fără coerență. – Și coh-.

coherență sf vz coerență

COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență.

COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență.

COHERÉNȚĂ s. f. v. coerență.

COHERÉNȚĂ s.f. v. coerență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe

coerénță s. f., g.-d. art. coerénței; pl. coerénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COERÉNȚĂ s. 1. v. logică. 2. (MAT.) consistență.

COERENȚĂ s. logică, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.)

Coerență ≠ incoerență

Intrare: coerență
coerență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coerență
  • coerența
plural
  • coerențe
  • coerențele
genitiv-dativ singular
  • coerențe
  • coerenței
plural
  • coerențe
  • coerențelor
vocativ singular
plural
coherență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coherență
  • coherența
plural
  • coherențe
  • coherențele
genitiv-dativ singular
  • coherențe
  • coherenței
plural
  • coherențe
  • coherențelor
vocativ singular
plural

coerență coherență

  • 1. Legătură strânsă (și armonioasă) între părțile sau elementele unui întreg.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: coeziune unitate antonime: incoerență un exemplu
    exemple
    • figurat Coerența ideilor.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicție între nici o pereche de propoziții care pot fi deduse din el.
      surse: DN
  • 2. fizică Proprietatea mai multor unde de a avea aceeași lungime și diferențe de fază constante în timp.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: