coconiță sf vz cuconiță

COCONIȚĂ. CUCONIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. COCOANĂ ¶ 2 Cocoană tînără, domnișoară ¶ 3 Maram. Oaș. Fetiță ¶ 4 Olten. 🐦 = STICLETE.

COCONIȚĂ s. f. v. cuconiță.

coconíță f., pl. e (d. cocoană, ca și ngr. kokkonitsa). Fam. Cocoană tînără. Domnișoară. – Maĭ fam. coniță. – În est cu-.

coniță¹ sf vz cuconiță

cuconiță sf [At: DA / V: coc~ / Pl: ~țe / E: cucoană + -iță] 1-2 (Șhp) Cucoană (6) (tânără).

CONIȚĂ (pl. -țe) sf. = COCONIȚĂ: la trei luni după moartea fetei, s’a dus și conița (GRL.).

CUCONIȚĂ, cuconițe, s. f. (Și în forma coconiță sau prescurtat, familiar, coniță; pe cale de dispariție) Diminutiv al lui cucoană. 1. v. cucoană (1). Coniță!... Veniți aici la lumină. SEBASTIAN, T. 245. Coconiță... dumneata ai luat un capriț drept amor. NEGRUZZI, S. I 25. 2. v. cucoană (2). Aflînd că boierul nu este acasă și văzînd pe cuconița într-un cerdac... – începură să se jeluiască la dînsa. ISPIRESCU, L. 180. Coniță-mare = cucoană-mare. Spuneați că vă duceți mîine la ceai la conița-mare. CAMIL PETRESCU, T. II 138. – Variante: coniță, coconiță s. f.

CUCONIȚĂ, cuconițe, s. f. Diminutiv al lui cucoană. [Var.: coconiță, coniță s. f.]

coconită f. cocoană tânără, titlu de onoare dat tinerelor fete de burghezi sau de nobili.

coníță, V. coconiță.

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

cuconiță s. f., g.-d. art. cuconiței; pl. cuconițe

CUCONIȚĂ s. v. sticlete.

cuconiță s. v. STICLETE.