12 definiții pentru cocleț coclete

cocléț sn [At: ȘEZ. VIII, 147 / V: cotléț smn, ~éte, cotléte, cotlét, cogléte, codl~ sm, corl~ smn, corléte, corlétiu, cotléj sm / Pl: ~i și (mai rar) ~e/ E: nct] 1 Parte a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. 2 (Pan; îf coclete) Ochiuri ale împletiturii de la ciorapi. 3 (Pex) Împletitură la ciorap. 4 (Pex; îf corleț) Scândură pe care se fac ițele. 5 Lemn ce se pune peste cârpa cu caș. 6 (Îf corlete) Frământător pe care se pune covata, când se face pâine. 7 (Îf coclete) Înveliș verde al alunelor. 8 (Îf coclete) Clanță. 9 (Îf corleț) Genunchi dinapoi al calului. 10 (Pre; îf corleț, codleț) Piele îngroșată a cailor sub genunchiul dinainte Si: castană. 11 (Îf cocleți) Parte a căruței nedefinită mai de aproape. 12 Cotor de măr. 13 Ciorchine de strugure.

COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec.

COCLÉȚ, coclețe, s. n. Pane a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. – Et. nec.

!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți

cocléț s. n. /s. m. (sil. -cleț), pl. n. cocléțe/m. cocléți

COCLÉȚ s. 1. (TEHN.) (reg.) ostreț. (~ la războiul de țesut.) 2. (TEHN.; la pl.) plasa ițelor, (reg.) ostrețe (pl.). (~i la războiul de țesut.) 3. (CONSTR.) (reg.) scaun. (~ la căpriorii unor case.)

COCLÉȚ ~e n. 1) Fiecare dintre firele iței cu un ochi la mijloc prin care trece firul de urzeală. 2) Ochiul de pe acest fir. /Orig. nec.

cocleț n. 1. fir drept cu un ochiu la mijloc pe unde trece firul de urzeală: totalul cocleților formează ița; 2. Mold. (cotlet) greșală la năvădit prin iță și spată; fig. a căuta cotlețe cuiva, a căuta nod în papură. [Origină necunoscută].

cocléț m. (var. din gogleț, goglează). Fir drept care are un laț pin [!] care trec firele urzeliĭ și care, unindu-se cu alte fire, formează ița. Greșeală la năvădit cînd firu trece pintre [!] iță și spată și formează ochĭurĭ (nodurĭ, inele). Fig. A căuta cuĭva coclețĭ, a căuta nod în papură, a-ĭ căuta defecte. – În Trans. cocleț, corleț și cogleț, n., pl. e; în Mold. nord. și cotleț. – P. înț. de „diareĭe”, V. colețĭ, crîmpiță.

cocléte (cocléți), s. m.1. Înveliș al alunei sau nucii, coajă, coajă de castană cu țepi (se aplică numai fructelor crescute împreună pe o singură codiță). – 2. Fire de urzeală. – 3. Plasă, împletitură în general. – 4. Postament pe patru picioare pe care se așază albia de spălat sau de frămîntat. – Var. cocleț, cotleț, cotlete, codleț, corleț. Probabil der. de la formația expresivă coc, cu l de asemenea expresiv (cf. cocoli) și cu suf.ete. Sensul 4 se datorează unei confuzii cu corlată. Cioclej, s. m. (tulpină de porumb lăsată pe cîmp), cu var. cioclod, s. m. (tulpină de porumb; miez de măr), se datorează contaminării cu ciocălău. Coincidența cu sl. kuka „cîrlig” (Cihac, II, 67), cu bg. kukulec (Conev 60) sau cu sb. kotlac (Candrea), nu este convingătoare. – Der. încocleți (var. încocleța), vb. (a prinde, a strînge, a înhăța).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COCLÉȚ s. 1. (TEHN.) (reg.) ostréț. (~ la războiul de țesut.) 2. (TEHN.; la pl.) plasa ițelor, (reg.) ostréțe (pl.). (~i la războiul de țesut.) 3. (CONSTR.) (reg.) scáun. (~ la căpriorii unor case.)

Intrare: cocleț
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocleț coclețul
plural coclețe coclețele
genitiv-dativ singular cocleț coclețului
plural coclețe coclețelor
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coclete cocletele
plural cocleți cocleții
genitiv-dativ singular coclete cocletelui
plural cocleți cocleților
vocativ singular
plural

cocleț coclete

  • 1. popular Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală.
    surse: DEX '09
    • diferențiere Fiecare dintre firele iței cu un ochi la mijloc prin care trece firul de urzeală.
      surse: NODEX
  • 2. Ochiul de pe acest fir.
    surse: NODEX

etimologie: