12 definiții pentru cocleț coclete


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cocléț sn [At: ȘEZ. VIII, 147 / V: cotléț smn, ~éte, cotléte, cotlét, cogléte, codl~ sm, corl~ smn, corléte, corlétiu, cotléj sm / Pl: ~i și (mai rar) ~e/ E: nct] 1 Parte a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. 2 (Pan; îf coclete) Ochiuri ale împletiturii de la ciorapi. 3 (Pex) Împletitură la ciorap. 4 (Pex; îf corleț) Scândură pe care se fac ițele. 5 Lemn ce se pune peste cârpa cu caș. 6 (Îf corlete) Frământător pe care se pune covata, când se face pâine. 7 (Îf coclete) Înveliș verde al alunelor. 8 (Îf coclete) Clanță. 9 (Îf corleț) Genunchi dinapoi al calului. 10 (Pre; îf corleț, codleț) Piele îngroșată a cailor sub genunchiul dinainte Si: castană. 11 (Îf cocleți) Parte a căruței nedefinită mai de aproape. 12 Cotor de măr. 13 Ciorchine de strugure.

COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec.

COCLÉȚ, coclețe, s. n. Pane a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. – Et. nec.

COCLÉȚ ~e n. 1) Fiecare dintre firele iței cu un ochi la mijloc prin care trece firul de urzeală. 2) Ochiul de pe acest fir. /Orig. nec.

cocleț n. 1. fir drept cu un ochiu la mijloc pe unde trece firul de urzeală: totalul cocleților formează ița; 2. Mold. (cotlet) greșală la năvădit prin iță și spată; fig. a căuta cotlețe cuiva, a căuta nod în papură. [Origină necunoscută].

cocléț m. (var. din gogleț, goglează). Fir drept care are un laț pin care trec firele urzeliĭ și care, unindu-se cu alte fire, formează ița. Greșeală la năvădit cînd firu trece pintre iță și spată și formează ochĭurĭ (nodurĭ, inele). Fig. A căuta cuĭva coclețĭ, a căuta nod în papură, a-ĭ căuta defecte. – În Trans. cocleț, corleț și cogleț, n., pl. e; în Mold. nord. și cotleț. – P. înț. de „diareĭe”, V. colețĭ, crîmpiță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n. / s. m., pl. cocléțe/cocléți

cocléț s. n. /s. m. (sil. -cleț), pl. n. cocléțe/m. cocléți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COCLÉȚ s. 1. (TEHN.) (reg.) ostreț. (~ la războiul de țesut.) 2. (TEHN.; la pl.) plasa ițelor, (reg.) ostrețe (pl.). (~i la războiul de țesut.) 3. (CONSTR.) (reg.) scaun. (~ la căpriorii unor case.)

COCLEȚ s. 1. (TEHN.) (reg.) ostreț. (~ la războiul de țesut.) 2. (TEHN.; la pl.) plasa ițelor, (reg.) ostrețe (pl.). (~i la războiul de țesut.) 3. (CONSTR.) (reg.) scaun. (~ la căpriorii unor case.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cocléte (cocléți), s. m.1. Înveliș al alunei sau nucii, coajă, coajă de castană cu țepi (se aplică numai fructelor crescute împreună pe o singură codiță). – 2. Fire de urzeală. – 3. Plasă, împletitură în general. – 4. Postament pe patru picioare pe care se așază albia de spălat sau de frămîntat. – Var. cocleț, cotleț, cotlete, codleț, corleț. Probabil der. de la formația expresivă coc, cu l de asemenea expresiv (cf. cocoli) și cu suf.ete. Sensul 4 se datorează unei confuzii cu corlată. Cioclej, s. m. (tulpină de porumb lăsată pe cîmp), cu var. cioclod, s. m. (tulpină de porumb; miez de măr), se datorează contaminării cu ciocălău. Coincidența cu sl. kuka „cîrlig” (Cihac, II, 67), cu bg. kukulec (Conev 60) sau cu sb. kotlac (Candrea), nu este convingătoare. – Der. încocleți (var. încocleța), vb. (a prinde, a strînge, a înhăța).

Intrare: cocleț
  • silabație: co-cleț
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocleț
  • coclețul
  • coclețu‑
plural
  • coclețe
  • coclețele
genitiv-dativ singular
  • cocleț
  • coclețului
plural
  • coclețe
  • coclețelor
vocativ singular
plural
  • silabație: co-cle-te
substantiv masculin (M46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coclete
  • cocletele
plural
  • cocleți
  • cocleții
genitiv-dativ singular
  • coclete
  • cocletelui
plural
  • cocleți
  • cocleților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cocleț coclete

  • 1. popular Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală.
    surse: DEX '09
    • diferențiere Fiecare dintre firele iței cu un ochi la mijloc prin care trece firul de urzeală.
      surse: NODEX
  • 2. Ochiul de pe acest fir.
    surse: NODEX

etimologie: