2 intrări

6 definiții

cocătór, ~oáre [At: PALIA (1582), 162/8 / V: (1-2) (înv) ~riu sm / Pl: ~i, ~oáre / E: coace + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care coace ceva. 3 sm Muncitor care se ocupă cu coacerea materialelor de construcție. 4 sn Despărțitură a cuptorului de casă, în care se coace pâinea. 5 smf Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine

COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător.

COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător.

COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor sau muncitoare care, într-o fabrică de pîine, se ocupă cu prepararea aluatului și supravegherea coptului. Meșteri cocători. 2. Lucrător care se ocupă cu coacerea materialelor de construcție. Folosind din plin capacitatea cuptorului, cocătorii au dat într-o zi 5 tone clincher peste program.

cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre

cocătór s. m., adj. m., pl. cocătóri; f. sg. și pl. cocătoáre, g.-d. sg. art. cocătoárei

Intrare: cocătoare
cocătoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocătoare cocătoarea
plural cocătoare cocătoarele
genitiv-dativ singular cocătoare cocătoarei
plural cocătoare cocătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: cocător (adj.)
cocător adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cocător cocătorul cocătoare cocătoarea
plural cocători cocătorii cocătoare cocătoarele
genitiv-dativ singular cocător cocătorului cocătoare cocătoarei
plural cocători cocătorilor cocătoare cocătoarelor
vocativ singular
plural