2 intrări

6 definiții

cocător, ~oare [At: PALIA (1582), 162/8 / V: (1-2) (înv) ~riu sm / Pl: ~i, ~oare / E: coace + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care coace ceva. 3 sm Muncitor care se ocupă cu coacerea materialelor de construcție. 4 sn Despărțitură a cuptorului de casă, în care se coace pâinea. 5 smf Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine

COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător.

COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. Persoană care prepară aluatul și supraveghează coptul într-o fabrică de pâine. – Coace + suf. -ător.

COCĂTÓR, -OÁRE, cocători, -oare, s. m. și f. 1. Muncitor sau muncitoare care, într-o fabrică de pîine, se ocupă cu prepararea aluatului și supravegherea coptului. Meșteri cocători. 2. Lucrător care se ocupă cu coacerea materialelor de construcție. Folosind din plin capacitatea cuptorului, cocătorii au dat într-o zi 5 tone clincher peste program.

cocătór adj. m., s. m., pl. cocătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cocătoáre

cocătór s. m., adj. m., pl. cocătóri; f. sg. și pl. cocătoáre, g.-d. sg. art. cocătoárei

Intrare: cocătoare
cocătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocătoare
  • cocătoarea
plural
  • cocătoare
  • cocătoarele
genitiv-dativ singular
  • cocătoare
  • cocătoarei
plural
  • cocătoare
  • cocătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: cocător (adj.)
cocător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cocător
  • cocătorul
  • cocătoru‑
  • cocătoare
  • cocătoarea
plural
  • cocători
  • cocătorii
  • cocătoare
  • cocătoarele
genitiv-dativ singular
  • cocător
  • cocătorului
  • cocătoare
  • cocătoarei
plural
  • cocători
  • cocătorilor
  • cocătoare
  • cocătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)