9 definiții pentru cobuz


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cobúz sn [At: DOSOFTEI, V. S., ap. DA / V: (înv) căb~, copúz / S și: copus / Pl: ~e, ~uri / E: tc kopuz cf cobză, coboz] (Muz; înv) 1-2 Specie de fluier sau de caval Si: căpuș, căput, căpuț, topuz. 3 Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta.

COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz.

COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz.

COBÚZ, cobuze, s. n. (Învechit) Un fel de fluier sau caval. Dar deodată se făcu tăcere: alăutele și cobzele murmurară, iar cobuzul de os umplu de fior bolțile răsunătoare. SADOVEANU, O. I 300. Se veseleau cu cîntările cimpoaielor și cobuzelor muntenești și cu diblele lăutărești. ODOBESCU, S. I 137. Merge el cintînd, Din cobuz sunind, Codrii dezmierdînd Din cobuz de os, Ce sună frumos. ALECSANDRI, P. P. 62.

COBÚZ ~e n. 1) Varietate de fluier sau de caval. 2) Instrument muzical cu coarde, asemănător cu cobza. /<turc. copuz, cobuz

cobuz n. în vechime, un fel de cobză ce scotea sunete melancolice (și despre care pomenește poezia populară): glas de cobuz, dulce la auz POP. [Tătar KOBUZ, ghitară în formă de pară (v. cobză)].

cobúz n., pl. e și urĭ (turc. kopuz, tăt. kobuz, un fel de chitară c’o singură coardă; ngr. kubúzi, rus. kóbza, cobză, dial. kóbuz, balalaĭcă asiatică. V. cobză). Vechĭ. Un fel de cobză cu cutia cam rătundă și cu doŭă gîturĭ (vgr. kinýra. V. teorbă). – Și copúz (Bibl. 1688 și Prav. Gov.) și căbúz (Dos.). La Al. Mihu Copilu, adnotat „instrumentat oriental”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

kobuz (cobuz), instrument cu coarde ciupite, asemănător [al-]’ûd*-ului, construit dintr-o singură piesă de lemn. Este răspândit în lumea musulmană (până în Madagascar și Malaysia); este cunoscut și sub numele de gopuz, kobyz, în Asia Centrală, unde este reprezentat în arta veche. Cobza* românească se leagă, cel puțin prin etimologia cuv., de k.

Intrare: cobuz
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cobuz
  • cobuzul
  • cobuzu‑
plural
  • cobuze
  • cobuzele
genitiv-dativ singular
  • cobuz
  • cobuzului
plural
  • cobuze
  • cobuzelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cobuz

  • 1. Specie de fluier sau de caval.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Dar deodată se făcu tăcere: alăutele și cobzele murmurară, iar cobuzul de os umplu de fior bolțile răsunătoare. SADOVEANU, O. I 300.
      surse: DLRLC
    • Se veseleau cu cîntările cimpoaielor și cobuzelor muntenești și cu diblele lăutărești. ODOBESCU, S. I 137.
      surse: DLRLC
    • Merge el cîntînd, Din cobuz sunînd, Codrii dezmierdînd Din cobuz de os, Ce sună frumos. ALECSANDRI, P. P. 62.
      surse: DLRLC
  • 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • limba turcă kopuz, (învechit) kobuz.
    surse: DEX '09 DEX '98