10 definiții pentru cobuz

cobúz sn [At: DOSOFTEI, V. S., ap. DA / V: (înv) căb~, copúz / S și: copus / Pl: ~e, ~uri / E: tc kopuz cf cobză, coboz] (Muz; înv) 1-2 Specie de fluier sau de caval Si: căpuș, căput, căpuț, topuz. 3 Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta.

COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz.

COBÚZ, cobuze, s. n. 1. Specie de fluier sau de caval. 2. Instrument muzical cu coarde asemănător cu lăuta. – Din tc. kopuz, (înv.) kobuz.

COBÚZ, cobuze, s. n. (Învechit) Un fel de fluier sau caval. Dar deodată se făcu tăcere: alăutele și cobzele murmurară, iar cobuzul de os umplu de fior bolțile răsunătoare. SADOVEANU, O. I 300. Se veseleau cu cîntările cimpoaielor și cobuzelor muntenești și cu diblele lăutărești. ODOBESCU, S. I 137. Merge el cintînd, Din cobuz sunind, Codrii dezmierdînd Din cobuz de os, Ce sună frumos. ALECSANDRI, P. P. 62.

cobúz (instrument muzical) s. n., pl. cobúze

COBÚZ ~e n. 1) Varietate de fluier sau de caval. 2) Instrument muzical cu coarde, asemănător cu cobza. /<turc. copuz, cobuz

cobuz n. în vechime, un fel de cobză ce scotea sunete melancolice (și despre care pomenește poezia populară): glas de cobuz, dulce la auz POP. [Tătar KOBUZ, ghitară în formă de pară (v. cobză)].

cobúz n., pl. e și urĭ (turc. kopuz, tăt. kobuz, un fel de chitară c'o singură coardă; ngr. kubúzi, rus. kóbza, cobză, dial. kóbuz, balalaĭcă asiatică. V. cobză). Vechĭ. Un fel de cobză cu cutia cam rătundă [!] și cu doŭă gîturĭ (vgr. kinýra. V. teorbă). – Și copúz (Bibl. 1688 și Prav. Gov.) și căbúz (Dos.). La Al. Mihu Copilu, adnotat „instrumentat oriental”.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

kobuz (cobuz), instrument cu coarde ciupite, asemănător [al-]’ûd*-ului, construit dintr-o singură piesă de lemn. Este răspândit în lumea musulmană (până în Madagascar și Malaysia); este cunoscut și sub numele de gopuz, kobyz, în Asia Centrală, unde este reprezentat în arta veche. Cobza* românească se leagă, cel puțin prin etimologia cuv., de k.

Intrare: cobuz
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobuz cobuzul
plural cobuze cobuzele
genitiv-dativ singular cobuz cobuzului
plural cobuze cobuzelor
vocativ singular
plural