Cobia f. 1. pârâu, comună și plasă în jud. Dâmbovița cu reședința în Găești: 3500 loc.; 2. mănăstire în satul Cobia, zidită la 1605 de Șerban Cantacuzino.

cobie¹ sf [At: H VIII, 601 / Pl: ~ii / E: ns cf srb kobila, kobilica] 1 (Reg) Coccis. 2 (Reg; pan) Târtiță. 3 (Ban; pex) Rădăcină a cozii la cal. 4 (Olt) Iadeș. 5 (Reg) Flămânzare.

COBIE sf. 1 Olten. – COBE ¶ 2 Olten. Iadeș, sternum (la păsări) ¶ 3 Băn. Rădăcina cozii la cal ¶ 4 🫀 Băn. Locul gol, deșertul dintre coaste și șold la mamifere [comp. srb. kobila „iadeș”].

coábe, V. cobie.

cóbie f. (vsl. kobĭ, aŭguriŭ, condițiune, kobeniĭe, koblĭeniĭe, aŭguriŭ, auspiciŭ; sîrb. kob, întîlnire, soartă aŭguriŭ, prezicere; alb. kobă). Est. Pasăre funestă care menește a răŭ. Piază rea, om funest. Țîfnă, o boală a păsărilor cauzată de o peliță ca o unghie care li se face supt limbă, le împiedică de a bea și le face să țipe ca cum ar tuși. – În vest cobe, ființă funestă, și cóbie, boala păsărilor. Pe aĭurea și coabe, pl. cobĭ.

COBIA, com. în jud. Dîmbovița; 3.474 loc. (1991). Expl. de petrol și gaze naturale. Biserică construită în 1572; decorația exterioară este în întregime din cărămidă smălțuită policromă. Reșed. com. este satul Gherghițești.

COBIE s. v. iadeș.

cobie s. v. IADEȘ.

cobie, cobii, s.f. (reg.) 1. noadă (la om), târtiță (la animale). 2. rădăcina cozii (la cal). 3. (reg.) iadeș (la păsări). 4. locul gol de lângă șoldul vitelor; flămânzare, cof.