cobie¹ sf [At: H VIII, 601 / Pl: ~ii / E: ns cf srb kobila, kobilica] 1 (Reg) Coccis. 2 (Reg; pan) Târtiță. 3 (Ban; pex) Rădăcină a cozii la cal. 4 (Olt) Iadeș. 5 (Reg) Flămânzare.

COBIE sf. 1 Olten. – COBE ¶ 2 Olten. Iadeș, sternum (la păsări) ¶ 3 Băn. Rădăcina cozii la cal ¶ 4 🫀 Băn. Locul gol, deșertul dintre coaste și șold la mamifere [comp. srb. kobila „iadeș”].

cóbie f. (vsl. kobĭ, aŭguriŭ, condițiune, kobeniĭe, koblĭeniĭe, aŭguriŭ, auspiciŭ; sîrb. kob, întîlnire, soartă aŭguriŭ, prezicere; alb. kobă). Est. Pasăre funestă care menește a răŭ. Piază rea, om funest. Țîfnă, o boală a păsărilor cauzată de o peliță ca o unghie care li se face supt limbă, le împiedică de a bea și le face să țipe ca cum ar tuși. – În vest cobe, ființă funestă, și cóbie, boala păsărilor. Pe aĭurea și coabe, pl. cobĭ.

coábe, V. cobie.

COBIE s. v. iadeș.

cobie s. v. IADEȘ.

cobie, cobii, s.f. (reg.) 1. noadă (la om), târtiță (la animale). 2. rădăcina cozii (la cal). 3. (reg.) iadeș (la păsări). 4. locul gol de lângă șoldul vitelor; flămânzare, cof.