2 intrări

cobalt

  • 1. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu (alb-albâstrui cu reflexe roșiatice), folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Marea ocupa mai bine de jumătate din aria priveliștii, de necrezut prezentă și albastră mereu cum e cobaltul. CAMIL PETRESCU, N. 91.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • comentariu Co
    surse: DOOM 2 simbol

etimologie:

  • limba franceză cobalt
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • limba germană Kobalt
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

5 definiții

cobalt n. metal alb, vârtos și fărâmicios, servind a albăstri sticla.

*cobált n., pl. urĭ (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, ĭazmă, vîlvă; stahie [!] din mină). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur și sfărămicĭos ale căruĭ combinațiunĭ se întrebuințează la albăstrirea sticleĭ și a porțelanuluĭ. E de doŭă orĭ maĭ tenace de cît feru, e bi- și e tetravalent. Nu se alterează în aer, dar se oxidează în apă. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.

cobîlț interj. – Imită zgomotul apei răscolite sau agitate. – Var. cogîlț, gogîlț, interj. (imită zgomotul cu care înghit mîncarea unele persoane care mănîncă urît). Creație expresivă, cf. hîltîc, hîlț, ghiorț, zgîlțîi, șobîltîc, care exprimă aceleași idei. – Der. cobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca un lichid), pe care DAR urmîndu-l pe Cihac, II, 66, îl pune în legătură cu sl. kolĕbati „a agita”; scobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca); gogîlți, vb. (a înghiți mîncarea cu zgomot).

cobî́lț (var. din cogîlț), interj. care arată cobîlțăitu apeî́, ca și hîltic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CÓBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită. În combinații funcționează în stările de valență 2 și 3. Este un element indispensabil vieții celulare și în special hematopoezei. Este întrebuințat în tehnică sub formă de aliaje, iar sub formă de săruri la colorarea în albastru a sticlei, porțelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu număr de masă 60 este folosit în radioterapie, în radiografie și în industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt în 1735.

Intrare: cobalt
cobalt
substantiv neutru (N29) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobalt cobaltul
plural
genitiv-dativ singular cobalt cobaltului
plural
vocativ singular
plural
Co
abreviere, simbol, siglă (I6)
Intrare: cobâlț
cobâlț
interjecție (I10)

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

CÓBALT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cobált] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.

În original: [Acc. și cóbalt.] - LauraGellner

COBÁLT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cóbalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.

COBÁLT s. n. Metal alb-albâstrui cu reflexe roșiatice, mai dur decît fierul, întrebuințat în tehnică, în aliaje și în formă de săruri, la colorarea în albastru a sticlei, a porțelanurilor etc. Marea ocupa mai bine de jumătate din aria priveliștii, de necrezut prezentă și albastră mereu cum e cobaltul. CAMIL PETRESCU, N. 91.

cobált/cóbalt s. n.; simb. Co

COBÁLT s.n. Metal alb-argintiu, mai dur decât fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].

COBÁLT/CÓBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)

CÓBALT n. Metal dur, de culoare alb-argintie, întrebuințat în tehnică, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, porțelanurilor etc. [Acc. și cobált] /<fr. cobalt, germ. Kobalt


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Co, simbol chimic pentru cobalt.