2 intrări

3 definiții

COBÂRLUÍ, cobârluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A cotrobăi, a scotoci într-o vizuină, într-un loc ascuns. – Magh. kóborol.

COBÂRLUÍ vb. v. căuta, cotrobăi, răscoli, scormoni, scotoci, umbla.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cobîrlui vb. v. CĂUTA. COTROBĂI. RĂSCOLI. SCORMONI. SCOTOCI. UMBLA.

Intrare: cobârlui
verb (VT408)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cobârlui
  • cobârluire
  • cobârluit
  • cobârluind
singular plural
  • cobârluiește
  • cobârluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cobârluiesc
(să)
  • cobârluiesc
  • cobârluiam
  • cobârluii
  • cobârluisem
a II-a (tu)
  • cobârluiești
(să)
  • cobârluiești
  • cobârluiai
  • cobârluiși
  • cobârluiseși
a III-a (el, ea)
  • cobârluiește
(să)
  • cobârluiască
  • cobârluia
  • cobârlui
  • cobârluise
plural I (noi)
  • cobârluim
(să)
  • cobârluim
  • cobârluiam
  • cobârluirăm
  • cobârluiserăm
  • cobârluisem
a II-a (voi)
  • cobârluiți
(să)
  • cobârluiți
  • cobârluiați
  • cobârluirăți
  • cobârluiserăți
  • cobârluiseți
a III-a (ei, ele)
  • cobârluiesc
(să)
  • cobârluiască
  • cobârluiau
  • cobârlui
  • cobârluiseră
Intrare: cobârluire
cobârluire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cobârluire
  • cobârluirea
plural
  • cobârluiri
  • cobârluirile
genitiv-dativ singular
  • cobârluiri
  • cobârluirii
plural
  • cobârluiri
  • cobârluirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)