cobâltắu, cobâltauă, s.n. (reg.) Teren mlăștinos. ■ (top.) Cobâltauă, fânațe în Groșii Țibleșului. – Var. a lui cobâltoc, cf. băltoacă; sau din magh. koboltó (Drăganu, după DER).

cobâltău, cobâltauă, s.n. – (reg.) Teren mlăștinos. ♦ (top.) Cobâltauă, fânațe în Groșii Țibleșului (Vișovan, 2008). – Var. a lui cobâltoc, cf. băltoacă; sau din magh. koboltó (Drăganu, cf. DER).