10 definiții pentru coarnă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coarnă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ne / E: ml coma (pl., devenit sf al lui cornum)] 1 Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului (Cornus mas). 2 (Pop; îe) A se usca (ca o) ~ A se umple de zbârcituri. 3 (Îvp; îe) Câte ~ne-n putină Mult. 4 (Șîs poamă ~) Varietate de strugure de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. 5 (Reg) Planta din familia cyperaceelor Carex curvula. 6 (Bot; reg) Cornul secării (Claviceps purpurea). 7 (Bot; reg) Viță de vie (Vitis vinifera).

COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).

COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).

COÁRNĂ, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului (1) ◊ Expr. A se usca (ca o) coarnă = a se usca de tot, a fi plin de zbîrcituri. De-i zăbovi pîn’ la toamnă, Mi-i găsi uscată coarnă. SEVASTOS, C. 66. 2. (Numai la sg., adesea pe lîngă «poamă») Varietate de struguri, albi sau negri, cu boaba lunguiață, dulce și cu coaja tare. Du-te, neică, și să vii... Cînd se coace coarna-n vii. MARIAN, INS. 173. Frunză verde poamă coarnă, Astă-iarnă era iarnă Și ningea și viscolea. Bădița la noi venea. ALECSANDRI, P. P. 405.

COÁRNĂ1 f. 1) Varietate de viță de vie având struguri dulci, cu boabe alungite și coaja tare. ~-neagră. 2) Strugurii acestei varietăți de viță de vie. /<lat. corna

COÁRNĂ2 ~e f. Fructul cornului. /<lat. corna

coarnă f. 1. fructul cornului, roșiu și acrișor; 2. varietate de struguri albi sau negri cu broboane lunguiețe și tari la coajă; 3. pl. Buc. coarne de mare, roșcove.

coárnă (oa dift.) f., pl. e. Fructu cornuluĭ. Poamă coarnă: clădăriĭ de coarnă supt strășinĭ (Sov. 218). V. corn 3.

3) corn, coarnă adj. (d. corn 1). Se zice despre o varietate de poamă cu boabele de forma fructelor cornuluĭ: strugure corn, poamă coarnă. – În Munt. se zice coarnă, ca s. f. cu înț. de „poamă coarnă”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coárnă (fruct) s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne

coárnă s. f., g.-d. art. coárnei; pl. coárne

Intrare: coarnă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coarnă
  • coarna
plural
  • coarne
  • coarnele
genitiv-dativ singular
  • coarne
  • coarnei
plural
  • coarne
  • coarnelor
vocativ singular
plural

coarnă

  • 1. Fructul comestibil, roșu și acrișor, al cornului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. expresie A se usca (ca o) coarnă = a se usca de tot, a fi plin de zbârcituri.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • De-i zăbovi pîn’ la toamnă, Mi-i găsi uscată coarnă. SEVASTOS, C. 66.
        surse: DLRLC
  • 2. (la) singular Varietate de struguri de masă, cu boaba mare, lunguiață, neagră sau galbenă-verzuie și cu coaja tare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Du-te, neică, și să vii... Cînd se coace coarna-n vii. MARIAN, INS. 173.
      surse: DLRLC
    • Frunză verde poamă coarnă, Astă-iarnă era iarnă Și ningea și viscolea. Bădița la noi venea. ALECSANDRI, P. P. 405.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină corna (pluralul, devenit singular feminin, al lui cornum).
    surse: DEX '09 DEX '98