6 definiții pentru clou


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLOU, clou-uri, s. n. Punct de atracție, de interes al unui spectacol, al unei acțiuni etc. [Pr.: clu] – Din fr. clou.

clou s. n. (franțuzism) Punct de atracție, de interes ◊ Clou-ul acestui spectacol este un recital George Mihăiță și nu pot decât să-l felicit din toată inima pe acest tânăr.” Săpt. 7 III 75 p. 4. ◊ Clou-ul competiției: confruntarea dintre C.B. și A.P.” I.B. 8 III 84 p. 7. ◊ Clou-ul acestui cap de serie promițător [...] un excepțional fragment dintr-un inedit jurnal de adolescență al lui Eugen Ionescu.” R.lit. 8/95 p. 24; v. și 10 V 79 p. 23; v. și telenoapte (1971) [pron. clu] (din fr. clou; I. Gheție în LR 4/57 p. 21; DEX-S)

clu sn [At: DEX2 / V: clou / Pl: ~uri / E: fr clou] 1-2 (Frm) Punct de interes al unui spectacol, acțiuni etc.

CLU, cluuri, s. n. (Franțuzism) Punct de atracție, de interes al unui spectacol, a unei acțiuni etc. [Scris și: clou] – Din fr. clou.[1] modificată

  1. clonuclou Ladislau Strifler

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*clou (fr.) [pron. clu] s. n., art. clou-ul [pron. clúul]; pl. clou-uri

clu s. n., pl. clúuri (sil. clu-uri)[1]

  1. Scris și clou LauraGellner
Intrare: clou
substantiv neutru (N78)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clou
  • clouul
  • clouu‑
plural
  • clouuri
  • clouurile
genitiv-dativ singular
  • clou
  • clouului
plural
  • clouuri
  • clouurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)