clociúmb sn vz clocimp

CLOCIÚMB s. m. (Reg.) Partea rămasă deasupra pământului din trunchiul unui copac tăiat; buturugă. – Din cloambă + pociumb.

clocímp sn [At: H V 17 / V: ~iúmp, ~iúmb / Pl: ~uri / E: ns cf cloambă + pociumb] (Reg) 1 Ciot al unei ramuri prost tăiate. 2 Ciot rămas după tăiatul cocenilor de porumb. 3 Cui de lemn. 4 Asperitate. 5 Pociumb. 6 Suportul vârtelniței. 7 (Fig) Cuib de hoți.

clocímp, -cĭúmp, -cĭúmb, V. pocĭumb.

pocĭúmb (sud) și -mp (nord) m. (po- și cĭump). Țăruș, par gros, stîlp: pocĭumbu ariiĭ (steajăru), al vîrtelnițeĭ (stîrcĭogu). Fig. Om îndesat, ghindoc, dop, bursuc: Om mic, îndesat ca un pocĭump (VR. 1910, 6, 289). – În vest clocímp, -cĭúmp, -cĭúmb (GrS. 1937, 246), cĭot, nod.

CLOCIÚMB s. v. fus.

clociumb s. v. FUS.