cler² sm vz creieri

cler¹ sn [At: (a. 1812) IORGA, S.D. XII, 203 / Pl: ~uri / E: lat clerus] 1-3 (Aco „bisericesc”, sau „al bisericii”) Totalitate a preoților dintr-o biserică, dintr-o eparhie, dintr-o țară etc.

CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.

CLER, cleruri, s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus.

CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, unei eparhii sau unei țări; cinul preoțesc, preoțime. între clasele privilegiate și intre acele dezmoștenite, un cler ignorant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești. ALECSANDRI, C. 234. Mitropolitul ieși înainte urmat de tot clerul. NEGRUZZI, S. I 232.

cler s. n.

cler s. n., pl. cléruri

CLER s. (BIS.) preoțime, (livr.) sacerdoțiu, (pop.) popime, (înv.) preoție. (~ul dintr-o eparhie.)

CLER s.n. Preoțime; totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o biserică etc. [Cf. germ. Klerus, lat. clerus, gr. kleros].

CLER s. n. totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime. (< it. clero, lat. clerus)

cler s. n. – Preoțime. – Var. (înv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. klirosŭ (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, și modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s. m.; clerical, adj.; clericalism, s. n. Der. înv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj.

CLER n. Totalitate a preoților unui cult; preoțime. /<lat. clerus

cler n. corpul clericilor unei biserici sau al unei țări.

*cler n., pl. urĭ (vgr. klêros, soartă, condițiune). Corpu preuțesc și călugăresc. – Vechĭ clir și cliros (ngr. kliros, rus. klir, kliros).

CLER s. (BIS) preoțime, (livr.) sacerdoțiu, (pop.) popime, (înv.) preoție. (~ dintr-o eparhie.)

CLER. Subst. Preot, preot de mir, paroh, sacerdot (livr.), sachelar (înv.), popă (pop.); miruitor (rar); duhovnic, confesor, păstor (fig.). Diacon; arhidiacon, protodiacon (înv.); protoiereu, protopop, protoprezbiter. Prelat; arhiereu, arhipăstor, ierarh, arhierarh, episcop, vlădică, chiriarh (înv.); vicar; arhiepiscop; mitropolit; primat, patriarh. Abate; capelan; canonic; bărat (înv.); prepozit; cardinal; papă, pontif, pontifice (rar). Rabin. Hoge; muezin; imam; muftiu; ulema. Lama; marele lama, lama cel mare, dalai-lama. Bonz, brahman. Mag. Preoți din antichitate: augur, coribant, curion, daduc, druid, epulon, fecial, flamin, haruspiciu; hierofant; mistagog; pontif; salii; bacantă; vestală. Preoțime, preoție (înv.), popime (pop. și fam.); cler. Cleric. Preoție, sacerdoțiu (livr.), popie (pop. și fam.); diaconie; protoierie, protopopie, protopopiat (rar); păstorie (fig.), păstorire (fig.), arhierie, arhipăstorie; episcopat, episcopie; arhiepiscopat, arhiepiscopie, arhidieceză, chiriarhie (înv.); mitropolie; patriarhat. Cardinalat: scaun papal, pontificat. Rabinat. Hirotonie, hirotonire, hirotonisire. Adj. Preoțesc, sacerdotal (livr.), popesc (pop.), păstoresc (fig.), duhovnicesc; protopopesc; arhieresc; episcopal; arhiepiscopal; mitropolitan; patriarhal. Papal, pontifical. Brahmanic, brahman. Druidic. Clerical. Hirotonit, hirotonisit, popit (pop. și fam.). Vb. A preoți, a face popă, a hirotoni, a hirotonisi, a popi (pop.). A se preoți, a se hirotonisi, a se popi (pop.). A păstori (fig.), a preoți (înv.). Adv. Preoțește, popește. V. așezămînt de cult, călugăr, religie.