claviculă sf [At: KLOPȘTOCK, F. 179 / Pl: ~le / E: lat clavicula, fr clavicule] Fiecare din cele două oase anterioare ale centurii scapulare care (la mamifere) se articulează cu sternul și cu omoplatul.

* CLAVICULĂ (pl. -le) sf. 🫀 Fie-care din cele două oase lungi îndoite în formă de S, care leagă umerii de partea superioară a pieptului (🖼 1286) [fr.].

CLAVICULĂ, clavicule, s. f. Fiecare dintre cele două oase care leagă omoplații de stern.

CLAVICULĂ s.f. Os din centura scapulară care leagă omoplații de stern. [< fr. clavicule, cf. lat. clavicula].

CLAVICULĂ s. f. os din centura scapulară care leagă sternul de omoplat. (< fr. clavicule, lat. clavicula)

CLAVICULĂ ~e f. Fiecare dintre cele două oase anterioare ce se articulează cu omoplații și cu sternul. [G.-D. claviculei] /<lat. clavicula, fr. clavicule

claviculă f. fiecare din cele două oase cari unesc partea superioară a umărului cu pieptul, numită popular lingura pieptului.

*clavículă f., pl. e (lat. clavicula, dim. d. clavis, cheĭe). Anat. Fie-care din cele doŭă oase care unesc peptu cu umeriĭ.

claviculă s. f., g.-d. art. claviculei; pl. clavicule

claviculă s. f., g.-d. art. claviculei; pl. clavicule

claviculă s. f., g.-d. art. claviculei; pl. clavicule

CLAVICULĂ s. (ANAT.) (prin Transilv.) puntea-umărului.

CLAVICULĂ s. (ANAT.) (prin Transilv.) puntea-umărului.