14 definiții pentru clasic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clasic, ~ă [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 175 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr classique, lat classicus] 1 a (Înv) Care aparține Antichității greco-latine. 2 a (D. opere literare, științifice, artistice) Care poate fi luat drept model. 3 a (Pex) Care este alcătuit după canoanele tradiționale. 4-5 sm, a (Artist, om de știință etc.) de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 6 a Care concentrează caracteristicile unui lucru, ale unei situații etc. 7 a Care este folosit curent. 8-11 a Care aparține clasicismului (1-4). 12-15 a Referitor la clasicism (1-4). 16 a (Îoc muzică ușoară, îs) Muzică ~ă Muzică simfonică.

CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic. 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.

CLÁSIC, -Ă, clasici, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care întrunește condițiile perfecțiunii; care poate fi luat drept model. Capitalul lui Marx este o operă clasică.Genialele teze din Aprilie ale lui Lenin constituie un model clasic de analiză marxistă a situației istorice complicate în epoca revoluției, de elaborare a unei linii strategice și tactice a partidului comunist pentru asigurarea victoriei revoluției socialiste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2328. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.) Recunoscut ca perfect, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor. Tolstoi este autorul clasic cel mai răspîndit din literatura rusă a secolului al XIX-lea. ◊ (Substantivat) Clasicii marxismului au arătat că chestiunea națională trebuie privită în legătură cu sarcinile ce stau în fața clasei muncitoare. REZ. HOT. I 30. Marii clasici realiști Caragiale, Eminescu, Creangă, Coșbuc ș.a, sînt redați poporului, opera lor este analizată în lumina marxism-leninismului, pentru ca nimic din ceea ce a fost înaintat și valoros în trecut să nu se piardă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 91. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele) ale unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic. In țările clasice ale democrației parlamentare burgheze, ca Franța, cele mai elementare principii parlamentare sînt călcate în picioare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 127. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile... Un lung convoi de șlepuri, legate două cîte două, după imaginea clasică a prizonierilor le urmează supuse. BOGZA, C. O. 405. 3. Care privește lumea antică greco-latină, care aparține culturii acestei lumi; care se referă (în special) la literatura antică, caracterizată prin echilibru, sobrietate și armonia fondului cu forma. Limbi clasice. Filologie clasică. Demostene și Virgiliu sînt scriitori clasici, cm Artiștii antici, clasici, au ajuns să exprime natura înconjurătoare... cu... plasticitate. GHEREA, ST. CR. I 220. Limba latină clasică = un aspect al limbii latine întrebuințat de scriitorii din epoca clasică. ♦ Caracteristic antichității greco-latine sau moravurilor antice. Entuziasmul... înaripează inima poetului, ori de cîte ori vorbește de eroismul grecilor, care au știut să moară cu o bărbăție clasică pe zidurile Misolonghiei. MACEDONSKI, O. IV 73.

CLÁSIC, -Ă adj. 1. Referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic antichității greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, ajuns la perfecțiune. ♦ (și s.m.; despre scriitori, artiști etc.) Care aparține clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un înalt nivel de perfecțiune, care aparține unei epoci considerate perfectă, model. 4. Care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].

CLÁSIC, -Ă adj. 1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecțiune. ◊ (despre scriitori, artiști etc.; și s. m.) care aparține clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)

CLÁSIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de clasicism; propriu clasicismului. Literatură ~că. 2) (despre opere literare, științifice etc.) Care servește ca model de perfecțiune. Operă ~că. 3) (despre scriitori, artiști etc.) A cărei operă își păstrează valoarea de-a lungul veacurilor. Scriitor ~. 4) Care are loc în mod obișnuit. /<fr. classique, lat. classicus

clasic a. 1. destinat a fi citit în clase: autori clasici, opere clasice; 2. se zice despre scriitorii și scrierile ce se propun ca modele perfecte, ca autorități; 3. ce ține de antichitatea greco-romană și, în opozițiune cu romantic, de scriitorii cari urmează vechile regule de compozițiune literară; 4. care excelează, ce poate servi de model: Anglia e țara clasică a libertății.

*clásic, -ă adj. (lat. classicus, de prima clasă). Distins, însemnat, ilustru, sănătos, viguros, care poate servi de model: poet clasic, poezie clasică. Conform regulelor trase de Grecĭ și de Romanĭ, distins: frumuseță clasică. Genu clasic, cel greco-roman orĭ al scriitorilor sec. 17, opus celuĭ romantic. Filologia clasică, cea greco-latină. Subst. Autor care poate servi de model: a studia clasiciĭ latinĭ. Adv. În mod clasic: a scrie clasic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clásic adj. m., pl. clásici; f. clásică, pl. clásice

clásic adj. m., pl. clásici; f. sg. clásică, pl. clásice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLÁSIC adj. 1. v. reprezentativ. 2. v. obișnuit.

CLASIC adj. 1. caracteristic, reprezentativ, specific, tipic. (Un exemplu ~.) 2. curent, frecvent, obișnuit, tradițional, uzual. (Un procedeu tehnic ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CLÁSIC, -Ă adj. (cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus): în sintagmele filologie clasică și latină clasică (v.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CLÁSIC, -Ă, (< fr., lat.) adj., s. m. 1. Adj. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. ◊ (LOG.) Logică c. = logică bivalentă, prin opoziție cu logicile plurivalente, modale și intuiționiste. 2. Adj. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, care a ajuns la perfecțiune. 3. S. m. Scriitor, artist care a produs opere clasice (1, 2). 4. Tipic, caracteristic.

Intrare: clasic
clasic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clasic
  • clasicul
  • clasicu‑
  • clasică
  • clasica
plural
  • clasici
  • clasicii
  • clasice
  • clasicele
genitiv-dativ singular
  • clasic
  • clasicului
  • clasice
  • clasicei
plural
  • clasici
  • clasicilor
  • clasice
  • clasicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clasic

  • 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • «Capitalul» lui Marx este o operă clasică.
      surse: DLRLC
    • Genialele teze din Aprilie ale lui Lenin constituie un model clasic de analiză marxistă a situației istorice complicate în epoca revoluției, de elaborare a unei linii strategice și tactice a partidului comunist pentru asigurarea victoriei revoluției socialiste. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2328.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. adesea substantivat (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
      exemple
      • Tolstoi este autorul clasic cel mai răspândit din literatura rusă a secolului al XIX-lea.
        surse: DLRLC
      • Clasicii marxismului au arătat că chestiunea națională trebuie privită în legătură cu sarcinile ce stau în fața clasei muncitoare. REZ. HOT. I 30.
        surse: DLRLC
      • Marii clasici realiști Caragiale, Eminescu, Creangă, Coșbuc ș.a, sînt redați poporului, opera lor este analizată în lumina marxism-leninismului, pentru ca nimic din ceea ce a fost înaintat și valoros în trecut să nu se piardă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 91.
        surse: DLRLC
  • 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; care este folosit în mod curent.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: caracteristic obișnuit tipic (adj.) 3 exemple
    exemple
    • Procedeu tehnic clasic.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • În țările clasice ale democrației parlamentare burgheze, ca Franța, cele mai elementare principii parlamentare sînt călcate în picioare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 127.
      surse: DLRLC
    • Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile... Un lung convoi de șlepuri, legate două cîte două, după imaginea clasică a prizonierilor le urmează supuse. BOGZA, C. O. 405.
      surse: DLRLC
  • 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN 2 exemple
    exemple
    • Limbi clasice. Filologie clasică. Demostene și Virgiliu sunt scriitori clasici.
      surse: DLRLC
    • Artiștii antici, clasici, au ajuns să exprime natura înconjurătoare... cu... plasticitate. GHEREA, ST. CR. I 220.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Care privește lumea antică greco-latină, care aparține culturii acestei lumi; care se referă (în special) la literatura antică, caracterizată prin echilibru, sobrietate și armonia fondului cu forma.
      surse: DLRLC DN
      • diferențiere1. Conform normelor artei antice greco-latine.
        surse: DN
    • 3.1. Limba latină clasică = un aspect al limbii latine întrebuințat de scriitorii din epoca clasică.
      surse: DLRLC
    • 3.2. Caracteristic antichității greco-latine sau moravurilor antice.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Entuziasmul... înaripează inima poetului, ori de cîte ori vorbește de eroismul grecilor, care au știut să moară cu o bărbăție clasică pe zidurile Misolonghiei. MACEDONSKI, O. IV 73.
        surse: DLRLC

etimologie: