clapc i vz clap

CLAPC interj. Clap. Dete piatra la loc și clapc! acoperi văgăuna din nou. ISPIRESCU, la TDRG.

clapc! int. sens identic cu clap: clapc! dete într’o cursă ISP.

clap i [At: SEVASTOS, ap. TDRG / V: ~c / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse de prins animale etc.

CLAP interj. Onomatopee care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse etc. Clap! îl prinde capcana. SEVASTOS, la TDRG.

CLAP interj. (se folosește pentru a reda un sunet înfundat produs de lovirea a două obiecte). /Onomat.

clap! int. exprimă sgomotul unui lucru ce plesnește, al unui corp ce cade.

clap interj.

clap interj. – Imită zgomotul unei uși care se închide, al unui capac etc. – Var. clamp, clanc, clapc. Creație expresivă. – Der. clăpă(n)i (var. clepăi), vb. (a plesni, a pocni); clăpă(n)itură, s. f. (țăcănit, pocnet); clampă, s. f. (fel de clanță, mîner care deschide și închide ușa), pe care Cihac, II, 60, îl pune în legătură cu ceh. klampa, din germ. Klampe (cf. Iordan, Dift., 87); clampuci, s. m. pl. (papuci); clămp(ă)ni (var. clempă(n)i, clompăi), vb. (a plesni, a pocni, a țăcăni, a face zgomot cu clanța; despre ciori, a croncăni; despre berze, a clămpăni; a tremura); clampăneală (var. clămpănitură), s. f. (țăcănit, păcănit); clămpănitor, adj. (care clămpăne); clempar, adj. (vorbăreț, gură-spartă); clempeu, s. n. (morișcă); clapcă, s. f. (cursă, capcană), cf. bg., sb. klapka „trapă”; clăpcăni, vb. (a pocni, a țăcăni). Din aceeași familie par a face parte clempuș, s. n. (cîrlig pe care se sprijină clampa, belciug; morișcă; tăruș); climpuș, s. n. (nuia; bîtă); sclimpuș, s. n. (cîrlig de rufe); cleampuș, s. n. (încuietoare; zăvor), în care Cihac, II, 331 și DAR văd influența rus. kljapuš „cîrlig”. Cf. clanț, cleapșe.