15 definiții pentru clap clapc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clap i [At: SEVASTOS, ap. TDRG / V: ~c / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse de prins animale etc.

CLAP interj. Cuvânt care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse de prins animale etc. [Var.: clapc interj.] – Onomatopee.

CLAP interj. Cuvânt care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse de prins animale etc. [Var.: clapc interj.] – Onomatopee.

CLAP interj. Onomatopee care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse etc. Clap! îl prinde capcana. SEVASTOS, la TDRG.

CLAP interj. (se folosește pentru a reda un sunet înfundat produs de lovirea a două obiecte). /Onomat.

clap! int. exprimă sgomotul unui lucru ce plesnește, al unui corp ce cade.

clamp i [At: ȘEZ. III, 113 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul produs de lovirea a două obiecte (de lemn), închiderea violentă a unei uși, a unui capac etc.

CLAPC interj. v. clap.

CLAPC interj. Clap. Dete piatra la loc și clapc! acoperi văgăuna din nou. ISPIRESCU, la TDRG.

clapc! int. sens identic cu clap: clapc! dete într’o cursă ISP.

clamp și (rar) clanc, interj. care arată huĭetu izbiriĭ unor bețe, închideriĭ uneĭ cărțĭ, unuĭ cĭoc de barză saŭ unuĭ capac de capcană de lemn ș. a.: clamp! și șoarecele s’a prins! – Maĭ rar și clap și clapc. V. clampă, clanț și țac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

clap interj. – Imită zgomotul unei uși care se închide, al unui capac etc. – Var. clamp, clanc, clapc. Creație expresivă. – Der. clăpă(n)i (var. clepăi), vb. (a plesni, a pocni); clăpă(n)itură, s. f. (țăcănit, pocnet); clampă, s. f. (fel de clanță, mîner care deschide și închide ușa), pe care Cihac, II, 60, îl pune în legătură cu ceh. klampa, din germ. Klampe (cf. Iordan, Dift., 87); clampuci, s. m. pl. (papuci); clămp(ă)ni (var. clempă(n)i, clompăi), vb. (a plesni, a pocni, a țăcăni, a face zgomot cu clanța; despre ciori, a croncăni; despre berze, a clămpăni; a tremura); clampăneală (var. clămpănitură), s. f. (țăcănit, păcănit); clămpănitor, adj. (care clămpăne); clempar, adj. (vorbăreț, gură-spartă); clempeu, s. n. (morișcă); clapcă, s. f. (cursă, capcană), cf. bg., sb. klapka „trapă”; clăpcăni, vb. (a pocni, a țăcăni). Din aceeași familie par a face parte clempuș, s. n. (cîrlig pe care se sprijină clampa, belciug; morișcă; tăruș); climpuș, s. n. (nuia; bîtă); sclimpuș, s. n. (cîrlig de rufe); cleampuș, s. n. (încuietoare; zăvor), în care Cihac, II, 331 și DAR văd influența rus. kljapuš „cîrlig”. Cf. clanț, cleapșe.

Intrare: clap
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • clap
clapc
invariabil (I1)
  • clapc