2 intrări

10 definiții

clătărí [At: ȚICHINDEAL, F. 242/17 / V: clotorí / Pzi: ~résc, (reg) clắtăr / E: srb klataritise] (Îrg) 1-2 vtr A (se) agita. 3 vt A clăti. 4 vt (Mun) A spăla aurul. 5 vr (D. apă) A se tulbura.

CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. sb. klataritise.

CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A clăti (1). – Cf. scr. klataritise.

CLĂTĂRÍ, clătăresc, vb. IV. (Transilv., Mold.) Tranz. (Cu privire la rufe și la vase) A clăti1. Safta începuse a scoate rufele din cazan și a le duce să le clătărească în apă limpede. SLAVICI, V. P. 11. Oi clătări plosca bine și-oi umple-o cu apă proaspătă, ca să avem la drum. CREANGĂ, P. 204.

!clătărí (a) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. clătăréște, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 să clătăreáscă

clătărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătărésc, imperf. 3 sg. clătăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. clătăreáscă

CLĂTĂRÍ vb. v. agita, clăti, clătina, limpezi, zgudui, scutura.

clătărì v. Mold. a clăti de repețite ori: oiu clătări plosca bine CR. [Frecventativ din clăti].

clătărésc v. tr. (dintr'o formă slavă rămasă în sîrb. klatariti se, a rătăci). Nord. Clătesc (un vas) cu apă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

clătărí vb. v. AGITA. CLĂTI. CLĂTINA. LIMPEZI. ZGUDUI. SCUTURA.

Intrare: clătărit
clătărit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clătărit clătăritul clătări clătărita
plural clătăriți clătăriții clătărite clătăritele
genitiv-dativ singular clătărit clătăritului clătărite clătăritei
plural clătăriți clătăriților clătărite clătăritelor
vocativ singular
plural
clătărire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clătărire clătărirea
plural clătăriri clătăririle
genitiv-dativ singular clătăriri clătăririi
plural clătăriri clătăririlor
vocativ singular
plural
Intrare: clătări
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clătări clătărire clătărit clătărind singular plural
clătărește clătăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clătăresc (să) clătăresc clătăream clătării clătărisem
a II-a (tu) clătărești (să) clătărești clătăreai clătăriși clătăriseși
a III-a (el, ea) clătărește (să) clătărească clătărea clătări clătărise
plural I (noi) clătărim (să) clătărim clătăream clătărirăm clătăriserăm, clătărisem*
a II-a (voi) clătăriți (să) clătăriți clătăreați clătărirăți clătăriserăți, clătăriseți*
a III-a (ei, ele) clătăresc (să) clătărească clătăreau clătări clătăriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)