8 definiții pentru clăncăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clăncăí vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 150 / V: ~ngăí / Pzi: ~ésc / E: clanc + -ăi] (D. două obiecte) A produce un sunet specific în urma ciocnirii.

CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.

CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.

CLĂNCĂÍ, clăncăiesc, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul redat prin onomatopeea «clanc».

A CLĂNCĂÍ pers. 3 clăncăie intranz. A produce un clăncăit; a face „clanc-clanc”. /clanc + suf. ~ăi

clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie

clăncăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá

Intrare: clăncăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clăncăi
  • clăncăire
  • clăncăit
  • clăncăitu‑
  • clăncăind
  • clăncăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • clăncăie
(să)
  • clăncăie
  • clăncăia
  • clăncăi
  • clăncăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • clăncăie
(să)
  • clăncăie
  • clăncăiau
  • clăncăi
  • clăncăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clăncăi

  • 1. popular (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Clanc + sufix -ăi.
    surse: DEX '09 DEX '98