11 definiții pentru clănțău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

clănțắu sm [At: PONTBRIANT, D. / V: clen~ / Pl: ~ắi / E: clanță + -ău] 1 Flecar. 2 (Înv; prt) Avocat. 3 (Înv; prt) Funcționar.

CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ăi.

CLĂNȚĂU, clănțăi, s. m. Om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanță + suf. -ău.

CLĂNȚẮU, clănțăi, s. m. Om rău de gură, care vorbește mult (de obicei pe un ton agresiv). Văd că ești clănțău și te ții cu nasul pe sus. SADOVEANU, N. F. 91. ♦ Poreclă dată în trecut avocaților și politicienilor.

CLĂNȚĂU ~i m. Persoană vorbăreață și agresivă. /clanț + suf. ~ău

clănțắŭ m. (d. clănțănesc). Iron. Avocat prost.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

clănțắu s. m., art. clănțắul; pl. clănțắi, art. clănțắii

clănțău s. m., art. clănțăul; pl. clănțăi, art. clănțăii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CLĂNȚĂU s., adj. v. flecar.

CLĂNȚĂU s., adj. flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț, vorbă-lungă, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaș, taclagiu, (pop. și fam.) farfara, (pop.) gureș, toacă-gură, (înv. și reg.) spornic, vorbareț, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dîrdală, lehău, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tîndălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareț, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliță. (E un mare ~!)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

clănțău, clănțăi s. m. 1. denunțător, informator. 2. om care vorbește mult, adesea pe un ton violent și agresiv. 3. (peior.) avocat. 4. (peior.) ziarist.

Intrare: clănțău
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clănțău
  • clănțăul
  • clănțău‑
plural
  • clănțăi
  • clănțăii
genitiv-dativ singular
  • clănțău
  • clănțăului
plural
  • clănțăi
  • clănțăilor
vocativ singular
  • clănțăule
plural
  • clănțăilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

clănțău

  • 1. Om care vorbește mult (și adesea pe un ton impulsiv, agresiv).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Văd că ești clănțău și te ții cu nasul pe sus. SADOVEANU, N. F. 91.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Clanță + sufix -ău.
    surse: DEX '09 DEX '98