2 intrări

11 definiții

clăít sn [At: DA ms / P: clă-it / Pl: ~uri / E: clăi] Clăire.

CLĂÍT s. n. (Reg.) Acțiunea de a clăi.V. clăi.

CLĂÍT s. n. (Reg.) Acțiunea de a clăi.V. clăi.

clăí vi [At: I. CR. IV, 100 / V: in~ / Pzi: ~ésc / E: claie] (Reg) A face clăi.

CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie.

CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face clăi. – Din claie.

CLĂÍ, clăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A face clăi. Noi trecem Și ne ducem... Să clăim. Să căpițim, C-am auzit Ș-am simțit Că-s oarzele coapte, Grînele-n lapte. TEODORESCU, P. P. 392.

clăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 să clăiáscă

clăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăiésc, imperf. 3 sg. clăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăiáscă

Intrare: clăi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) clăi clăire clăit clăind singular plural
clăiește clăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) clăiesc (să) clăiesc clăiam clăii clăisem
a II-a (tu) clăiești (să) clăiești clăiai clăiși clăiseși
a III-a (el, ea) clăiește (să) clăiască clăia clăi clăise
plural I (noi) clăim (să) clăim clăiam clăirăm clăiserăm, clăisem*
a II-a (voi) clăiți (să) clăiți clăiați clăirăți clăiserăți, clăiseți*
a III-a (ei, ele) clăiesc (să) clăiască clăiau clăi clăiseră
Intrare: clăit
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clăit clăitul
plural
genitiv-dativ singular clăit clăitului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

clăit

  • 1. regional Acțiunea de a clăi.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi clăi.
    surse: DEX '09