ciurcel² sm vz cercel

CIURCEL sm. Maram. Cercel (BRL.) (PAP.).

cercel sm [At: BIBLIA (1688), 16/2 / V: ciur~ / Pl: ~cei / E: ml circellus] 1 Verigă de metal (în care pot fi fixate sau de care pot fi atârnate pietre prețioase, monede etc.) purtată ca podoabă, mai ales, de femei. 2 Verigă purtată de copii de mici, pentru a se feri de epilepsie. 3-6 (Verigă de metal pusă la animale domestice ca) semn de proprietate (sau de recunoaștere). 7 Podoabă de lână pusă unor animale. 8-9 (Pop; îe) ~ceii mi-au căzut, dar urechile mi-au rămas Mi-am pierdut (averea sau) rangul, dar nu mă las. 9 (Îs) ~ la ureche Lucru fără importanță, care servește numai ca podoabă. 10 (Bot; reg; îs) ~ul-doamnei Papucul-doamnei (Impatiens royci). 11 (Bot; reg; îs) ~ceii-babei Lemn-râios (Impatiens balsamina). (Bot; reg) Floare nedefinită mai îndeaproape. 13-14 (Reg; Îcr) (Inel sau) ochi de fier de la capătul de jos al leucii prin care intră osia. 15 (Reg; lcr) Orificiu în care se bagă capătul de sus al leucii Si: postoruncă, râncă, runc. 16-18 (Reg; lcr) Bucată de lemn (stejar sau frasin) ori de fier care ține legați carâmbii loitrei, la mijlocul spetezelor. 19 (Pes; lpl) Inele mari făcute din mlajă arcuită, legate, la distanță de câte 50 cm unul de altul, pe coarda de sus a mrejei. 20 (Pes; lpl) Verigi de ridicat cutița lesei Si: colbe, gânjuri. 21 (Ast; reg) Stea nedefinită mai îndeaproape.

CERCEL (pl. -cei) sm. 1 Verigă, toartă, sculă (de aur, de argint, etc.) de diferite forme ce poartă femeile în urechi (🖼1073); (P): asta e ~ la ureche (PANN) e lucru ușor, de puțină însemnătate, de care nu duc grijă; iron. n’are urechi și umblă să-și cumpere cercei (ZNN.); cercelul a (sau cerceii au) căzut, dar urechile au rămas (ZNN.) (PAMF.), averea am prăpădit-o, dar nu mă las ¶ 2 Carnea ce spînzură la gîtul oii, caprei, scroafei, etc. ¶ 3 Mold. 🌿 CERCEII-BABEI = LEMN-RÎIOS ¶ 4 🔧 Scoaba care împreună cei doi carîmbi ai loitrelor (de la car) [lat. cĭrcellus].

CERCELUȘ sm. 1 dim. CERCEL: ~ cu coarne, fierte ’n fundul oalei (CRG.) (ghicitoare despre „rac”) ¶ 2 pl. 🌿 Frumos arbust, originar din Mexic, cu flori roșii trandafirii, în formă de clopoței, ce atîmă ca niște cercei (Fuchsia coccinea) (🖼 1074) ¶ 3 pl. = MĂRGĂRITĂREI ¶ 4 pl. – COADA-COCOȘULUI.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

CERCEL, cercei, s. m. Obiect de podoabă care se poartă, mai ales de către femei, fixat sau atîrnat la lobul urechii. Cerceii mamei sînt mici, rotunzi, ca niște bănuți. STANCU, D. 8. Vin coropcari de la Cetatea Albă cu mărunțișuri scumpe, mărgeanuri, hurmuzuri și cercei. SADOVEANU, F. J. 552. Cîteva brățări, cercei și inele fură încredințate lui Ahile Buzata, care găsi un cumpărător. BART, E. 304. (Poetic) Aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă Cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87.

CERCEL, cercei, s. m. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – Lat. circellus.

CERCEL ~i m. mai ales la pl. 1) Obiect de podoabă pentru femei, care se poartă prins de ureche. ◊ ~ii-doamnei arbust ornamental cu lăstari arcuiți, frunze compuse și cu flori grupate în raceme. 2) Excrescență cărnoasă ce atârnă la gâtul unor animale (oi, capre, porci etc.). /<lat. circellus

cercel m. 1. pl. sculă, în formă de inel, ce femeile poartă în urechi; 2. ochiu de fier (la loitra carului). [Lat. CIRCELUS].

cercél m., pl. eĭ (dim. d. cerc; fr. cerceau, cerc; sp. cercillo, cîrcel cu care se agață vița; ngr. [d. lat. saŭ rom.] kerkéli). Un gĭuvaĭer pe care femeile îl poartă atîrnat de urechĭ. O floare numită și cerceluș.

cercel s. m., pl. cercei

cercel s. m., pl. cercei

cercel s. m., pl. cercei

cercel (cercei), s. m. – 1. Obiect de podoabă fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau brățară de metal. – Mr. țirțel’u. Lat. cĭrcĕllus (Pușcariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreți, a bucla); cercelar, s. m. (marchitan); cercelărie, s. f. (comerț ambulant cu mărunțișuri); cercelat, adj. (încrețit, ondulat; împodobit cu cercei); cerceluș, s. m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö „cercel” (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša „fucsie” (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s. m. (ciorchine, căpățînă), folosit în Trans. și Bucov.

PETRU CERCEL, domn al Țării Românești (1583-1585). Fiul lui Pătrașcu cel Bun. Susținut în obținerea domniei de regele Franței, Henric III, pe care l-a vizitat în 1579. A înăsprit fiscalitatea, s-a îngrijit de înzestrarea armatei (înființarea unei turnătorii de tunuri) și a refăcut palatul domnesc din Târgoviște. Mazilit de turci, a fugit în Transilvania. Revenit, mai târziu, la Constantinopol, a fost ucis de turci. Autorul unor versuri în limba italiană.

DICENTRA Bernh., CERCEII DOAMNEI, fam. Papaveraceae. Gen originar din Asia și America de N, cca 15 specii, erbacee, perene. Frunze penat-partite. Flori roz, galbene sau albe, cordiforme, mai mult sau mai puțin turtite, dispuse unilateral, în raceme arcuite și pendule, lungi. Tufă cca 0,20-0,90 m înălțime. Ramuri frumos arcuite (Pl. 29, fig. 168).

CERCEL s. 1. (pop.) toartă, (prin Transilv.) bumbuț, (Transilv.) cârcel, (înv.) șarjă. 2. (TEHN.) scoabă, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)

CERCEL s. 1. (pop.) toartă, (prin Transilv.) bumbuț, (Transilv.) cîrcel, (înv.) sarjă. 2. (TEHN.) scoabă, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)