ciurár sm [At: H IV, 86 / Pl: ~i / E: ciur² + -ar] 1-2 Persoană care face (sau vinde) ciururi (1). 3 (Înv) Persoană care cerne cerealele prin ciur.

CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar.

CIURÁR, ciurari, s. m. Persoană care face sau vinde ciururi (1). – Ciur + suf. -ar.

CIURÁR, ciurari, s. m. Cel care face sau vinde ciururi.

ciurár s. m., pl. ciurári

ciurár s. m., pl. ciurári

CIURÁR s. sitar. (~ul face și vinde site.)

CIURÁR ~i m. 1) înv. Meșter care făcea ciururi. 2) înv. Negustor de ciururi. 3) Persoană specializată în operații de ciuruire. [Sil. ciu-rar] /ciur + suf. ~ar

ciurar m. cel ce face sau vinde ciururi.

cĭurár m. (d. cĭur). Făcător saŭ vînzător de cĭururĭ (de ordinar Țigan). Acela care cerne grînele ca să le separe de gunoaĭe (pleavă, mălură ș. a.).

CIURAR s. sitar. (~ face și vinde site.)