18 definiții pentru ciuguli

ciugulí [At: PSALT. 166/33 / Pzi: ~lésc / E: nct] 1 vt (D. păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare. 2 vt A mânca apucând hrana cu ciocul. 3 vt (Fam; d. oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin de ici și de colo. 4 vt (D. oameni) A trage ușor cu degetele de ceva. 5 vt (D. oameni) A curăța ceva, adunând cu vârful degetelor obiecte mici sau fragmente. 6 vt (Nob) A ascuți prost un obiect. 7 vt (D. persoane; înv) A înregistra vag și rar câte o idee la citit (din cauza oboselii). 8 vt (D. apă, unele boli etc.) A lăsa urme. 9 vr (D. păsări) A se scărpina sau a-și aranja penele cu ciocul. 10-11 vtr (D. persoane; fig) A(-și) spune vorbe dulci, gură lângă gură. 12-13 vtr (Mol; d. persoane; fig) A (se) săruta. 14-15 vrr (Nob) A (se) certa.

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec.

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări, cu privire la mîncare) A ciupi de ici și de colo cu ciocul (pentru a mînca). Porumbeii cu picioarele de mărgean coboară să ciugulească grăunțele din mînă-mi. C. PETRESCU, S. 10. Ciorile... ciugulesc cu o îndrăzneală fără seamăn agurida din boltă. BASSARABESCU, S. N. 13. Cînd văzu argintarul cloșca cloncănind și puii piuind... și ciugulind mei tot de aur, înțelese că trebuie să fie lucru măiestru. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Fig. Ciugulea cu degete neliniștite un canaf de la sulul canapelei. SADOVEANU, P. S. 170. 2. (Despre oameni) A îmbuca dintr-un aliment, luînd numai cîte puțin de ici și de colo; (în special) a culege boabe de pe un ciorchine de struguri. Luau bucăți mici și le mestecau îndelung în dinții lor puternici. Ciuguleau cu scumpătate din pîne. SADOVEANU, P. M. 262. ◊ Fig. Ochii mijeau somnoroși [asupra cărții] și abia ciuguleau cîte-o vorbă-două. VLAHUȚĂ, N. 33.

ciugulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 să ciuguleáscă

ciugulí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciugulésc, imperf. 3 sg. ciuguleá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciuguleáscă

CIUGULÍ vb. a ciupi, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.)

ciugulí (-lésc, -ít), vb.1. Despre păsări, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paște, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte puțin, luînd de ici și de colo. – 4. A spicui, a culege de ici și de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (Graur, BL, IV, 91), pentru a cărei consonanță cf. ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar această ipoteză nu pare necesară. Este puțin probabilă der. din mag. csokolni „a săruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni „a curăța de coajă” (DAR). Sensul 5 indică o confuzie cu giugiuli. – DAR consideră ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil să separăm pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.

A CIUGULÍ ~ésc tranz. (boabe, fărâme etc.) A mânca apucând (cu mâna, cu gura, cu ciocul) în cantități mici; a ciupi. /Orig. nec.

A SE CIUGULÍ mă ~ésc intranz. pop. (despre ființe) A face (concomitent) schimb de semne de afecțiune; a se giugiuli; a se drăgosti; a se mângâia. /Orig. nec.

ciugulì v. 1. a mânca ciupind cu ciocul (se zice de pasări); 2. a mânca fără poftă, luând bucăți foarte mici în gură; 3. fig. a se săruta (de tineri îndrăgiți): să vă ciuguliți ca doi hulubași Al. [Derivat din cioc].

cioculí vt [At: DA / Pzi: ~lésc / E: ctm ciuguli + cioc] A ciuguli.

cĭugulésc v. tr. (ung. csókolni, a săruta. V. cĭoc, pigulesc). Se zice de păsărĭ cînd apucă cu cĭocu grăunțele. Mănînc puțin de colo și de colo, apuc puțină mîncare: ĭa cĭugulește și tu puțin! V. refl. Se zice despre păsărĭ cînd se curăță cu cĭocu saŭ cînd se alintă una pe alta și (ironic) despre înamorațĭ cînd se sărută.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CIUGULÍ vb. a ciupi, (pop.) a piguli. (Pasărea ~ un fir de iarbă.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ciuguli, ciugulesc. v. t. (intl.) 1. a fura. 2. a aresta. 3. a condamna la detenție. 4. a bate. 5. a mânca puțin.

a ciuguli o schemă expr. (intl.) a primi o informație interesantă.

Intrare: ciuguli
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciuguli ciugulire ciugulit ciugulind singular plural
ciugulește ciuguliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciugulesc (să) ciugulesc ciuguleam ciugulii ciugulisem
a II-a (tu) ciugulești (să) ciugulești ciuguleai ciuguliși ciuguliseși
a III-a (el, ea) ciugulește (să) ciugulească ciugulea ciuguli ciugulise
plural I (noi) ciugulim (să) ciugulim ciuguleam ciugulirăm ciuguliserăm, ciugulisem*
a II-a (voi) ciuguliți (să) ciuguliți ciuguleați ciugulirăți ciuguliserăți, ciuguliseți*
a III-a (ei, ele) ciugulesc (să) ciugulească ciuguleau ciuguli ciuguliseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)