2 intrări

10 definiții

CIUCURÉI s. pl. v. strănutătoare.

ciucurél sm [At: ȘEZ. VII, 119 / V: ciugu- / Pl: ~réi / E: ciucur + -el] 1-2 (Șhp) Ciucuraș (1-2). 3 (Bot; reg) Cerceluși (Fucsia coccinea). 4 (Bot; reg) Canale (Impatiens balsamina). 5 (Reg) Planta erbacee Aquilegia vulgaris cu frunze de două ori trifoliolate, cu flori mari, divers colorate, în formă de cornet, aplecate Si: căldărușă, ciucurea. 6 (Bot; reg; îc) ~ei-albi Rotoțele-albe (Achillea ptarnica). 7 (Bot; reg; îc) ~ei-de-pădure Crin-de-pădure (Lilium martason).

CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el.

CIUCURÉL, ciucurei, s. m. Ciucuraș (1). – Ciucure + suf. -el.

CIUCURÉL, ciucurei, s. m. (Rar) Ciucuraș. Broboadă cu ciucurei de mătase.

ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii

ciucurél s. m., pl. ciucuréi, art. ciucuréii

CIUCURÉL s. v. ciucuraș.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciucuréi s. pl. v. STRĂNUTĂTOARE.

CIUCURÉL s. ciucuraș. (~ la o draperie.)

Intrare: ciucurel
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciucurel ciucurelul
plural ciucurei ciucureii
genitiv-dativ singular ciucurel ciucurelului
plural ciucurei ciucureilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciucurei
ciucurei
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural ciucurei ciucureii
genitiv-dativ singular
plural ciucurei ciucureilor
vocativ singular
plural