2 intrări

13 definiții

ciubotărésc, ~eáscă a [At: DA / Pl: ~éști / V: (reg) ciob~ / E: ciubotar + -esc] 2 (Reg) Cizmăresc (1-2).

CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc.

CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Reg.) Cizmăresc. [Var.: ciobotărésc, -eáscă adj.] – Ciubotar + suf. -esc.

CIUBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ, ciubotărești, adj. (Mold.) De ciubotar, al ciubotarilor. Scule ciubotărești.

ciubotărésc (reg.) adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști

ciubotărésc adj. m., f. ciubotăreáscă; pl. m. și f. ciubotăréști

CIUBOTĂRÉSC adj. v. cizmăresc.

CIUBOTĂRÉSC ~eáscă (~éști) pop. 1) Care ține de ciubotari; propriu ciubotarilor; cizmăresc. Scule ~ești. 2) Care ține de ciubotărie; specific ciubotăriei. /ciubotar + suf. ~esc

ciobotărésc, ~eáscă a vz ciubotăresc

CIOBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. ciubotăresc.

CIOBOTĂRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. ciubotăresc.

A CIUBOTĂRÍ ~ ésc intranz. rar A practica meseria de ciubotar; a fi ciubotar. /Din ciubotar


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciubotărésc adj. v. CIZMĂRESC.

Intrare: ciubotăresc
ciobotăresc adjectiv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciobotăresc ciobotărescul ciobotărească ciobotăreasca
plural ciobotărești ciobotăreștii ciobotărești ciobotăreștile
genitiv-dativ singular ciobotăresc ciobotărescului ciobotărești ciobotăreștii
plural ciobotărești ciobotăreștilor ciobotărești ciobotăreștilor
vocativ singular
plural
ciubotăresc adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciubotăresc ciubotărescul ciubotărească ciubotăreasca
plural ciubotărești ciubotăreștii ciubotărești ciubotăreștile
genitiv-dativ singular ciubotăresc ciubotărescului ciubotărești ciubotăreștii
plural ciubotărești ciubotăreștilor ciubotărești ciubotăreștilor
vocativ singular
plural
Intrare: ciubotări
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciubotări ciubotărire ciubotărit ciubotărind singular plural
ciubotărește ciubotăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciubotăresc (să) ciubotăresc ciubotăream ciubotării ciubotărisem
a II-a (tu) ciubotărești (să) ciubotărești ciubotăreai ciubotăriși ciubotăriseși
a III-a (el, ea) ciubotărește (să) ciubotărească ciubotărea ciubotări ciubotărise
plural I (noi) ciubotărim (să) ciubotărim ciubotăream ciubotărirăm ciubotăriserăm, ciubotărisem*
a II-a (voi) ciubotăriți (să) ciubotăriți ciubotăreați ciubotărirăți ciubotăriserăți, ciubotăriseți*
a III-a (ei, ele) ciubotăresc (să) ciubotărească ciubotăreau ciubotări ciubotăriseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

ciubotăresc ciobotăresc

  • 1. regional Care ține de ciubotari; propriu ciubotarilor.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: cizmăresc un exemplu
    exemple
    • Scule ciubotărești.
      surse: DLRLC
  • 2. popular Care ține de ciubotărie; specific ciubotăriei.
    surse: NODEX

etimologie:

  • ciubotar + sufix -esc.
    surse: DEX '09 NODEX