CIUȘCĂ, ciuște, s. f. (Pop.) Ardei iute. – Din bg. čuška.

ciușcă¹ sf [At: PAȘCA. GL. / V: ~ște / Pl: ~ște / E: bg чущка] (Reg) 1 Ardei (1). 2 Ardei iute. 3 Păstaie. 4 Salată de ardei acrită cu oțet.

CIUȘCĂ, ciuște, s. f. (Reg.) Ardei iute. – Din bg. čuška.

CIUȘCĂ ~te f. reg. Ardei mărunt și iute. /<bulg. țiuška

cĭúșcă f., pl. ștĭ și șcĭ (bg. čuška, a. î. Cp. cu ĭușcă și țușcă). Sud. Ardeĭ roș mic. Praf de ardeĭ verde (V. boĭa): cîrnațĭ presărațĭ cu cĭușcă de ardeĭ verde. (Chir. CL. 1910, 433). Meh. Saramură de ardeĭ.

ciuște² sf vz ciușcă

țoașcă² sf vz țușcă²

țușcă^2[1] sf vz ciușcă

ciușcă (reg.) s. f., g.-d. art. ciuștii; pl. ciuști

ciușcă (pop.) s. f., g.-d. art. ciuștii; pl. ciuști

ciușcă s. f., g.-d. art. ciuștei; pl. ciuște

CIUȘCĂ s. v. ardei iute.

ciușcă s. v. ARDEI IUTE.

ciușcă (ciuște), s. f. – 1. Ardei. – 2. Batistă făcută sul și înnodată, cu care se lovește, într-un joc popular. – 3. Jocul respectiv. – Var. țușcă, ciuște. Megl. ciușcă „joc”. Bg. čuška „ardei”, sb., cr. čuška „lovitură, palmă” (Cihac, II, 437), al cărui sens comun este cel de a pișca, a arde. Dar face din ciușcă două cuvinte diferite.