CITOGENÉTICĂ s.f. Parte a geneticii care studiază componenții celulari ai eredității (genele, cromozomii etc.). [< fr. cytogénétique, cf. gr. kytos – celulă, gennan – a naște].

CITOGENÉTICĂ f. Ramură a geneticii care studiază fenomenele ereditare la nivelul nucleului celular. /<fr. cytogénétique

CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique.

citogenétic, ~ă [At: DEX² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr cytogénétique] 1 sf Ramură a geneticii care studiază componenții celulari ai eredității, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2 a Referitor la citogenetică (1). 3 a Care aparține citogeneticii (1).

CITOGENÉTIC, -Ă, citogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază componenții celulari ai eredității, precum și consecințele medicale și evolutive ale anomaliilor cromozomiale. 2. Adj. Al citogeneticii (1), de citogenetică. – Din fr. cytogénétique.

CITOGENÉTIC, -Ă adj. Referitor la citogenetică. [< fr. cytogénétique].

CITOGENÉTIC, -Ă I. adj. referitor la citogenetică. II. s. f. ramură a geneticii care studiază structura și comportamentul cromozomilor în mitoză și meioză. (< fr. cytogénétique)

citogenétică s. f., g.-d. art. citogenéticii

citogenétică s. f., g.-d. art. citogenéticii

*citogenétic adj. m., pl. citogenétici; f. citogenétică, pl. citogenétice

citogenétic adj. → genetic

CITOGENÉTICĂ (< fr. {i}; {s} cito- + fr. génétique „genetică”) s. f. Ramură a geneticii care studiază raporturile existente între caracterele ereditare, structura și comportamentul cromozomilor, componenții celulari cu rol genetic, aspectele medicale și evolutive legate de perturbațiile lor morfofuncționale; urmărește, în special, cariotipurile și aberațiile cromozomiale.