14 definiții pentru cirtă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

círtă1 sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / Pl: ~te / E: vsl черта] 1 (Înv) Liniuță. 2 (Pop) Lucru foarte mic, neînsemnat. 3 (Îvp) Interval de timp foarte scurt Si: clipă.

círtă2 sf [At: SEVASTOS, N. 332 / Pl: ~te / E: ns cf firtă] 1 (Pop) Porțiune de patruzeci și două de prăjini de prașilă. 2 (Înv) Bucată de pământ pe care o lucra, în baza unui angajament, țăranul la proprietar. 3 (Îvp) Sfert de stânjen de lemne subțiri tăiate.

CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta.

CÍRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta.

CÍRTĂ s. f. (Învechit, mai ales după o negație) Ceva foarte mic, neînsemnat; dram, iotă. Nu pot să schimb nici o iotă sau o cirtă din hotărîrea mea. ISPIRESCU, L. 219. ♦ Interval de timp foarte scurt, clipă. Să nu stai la chibzuială nici o cirtă. ISPIRESCU, M. V. 6.

cirtă f. 1. linie, trăsură de condeiu: nici o cirtă, nici o iotă; 2. interval: într’o cirtă de vreme ISP.; 3. porțiune de arătură ce fac sătenii la boieri. [Slav. ČRŬTA, linie].

1) círtă f., pl. e (vsl. črŭta, trăsătură, linie). Munt. Un timp scurt, oare-care timp: după o cirtă de vreme. Nicĭ o cirtă, nicĭ o ĭotă, nicĭ de cum, de loc. V. bechĭ.

2) círtă f., pl. e. Nord. Pop. Firtă.

fírtă f., pl. e (din răd. luĭ firtaĭ, firtac, sfert). Mold. Un sfert de pogon de vie (de ordinar o sută de butucĭ). Porțiunea de arătură pe care țăraniĭ o lucraŭ boĭeruluĭ. – Pop. hirtă și (nord) cirtă. V. cirtă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

círtă (pop.) s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte

círtă s. f., g.-d. art. círtei; pl. círte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÍRTĂ s. v. ceas, clipă, clipită, minut, moment, oră, secundă, timp, vreme.

cirtă s. v. CEAS. CLIPĂ. CLIPITĂ. MINUT. MOMENT. ORĂ. SECUNDĂ. TIMP. VREME.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

círtă (círte), s. f.1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

círtă, cirte s. f. 1. Colțișor mic sau îndoitură abia observabilă la consoanele alfabetului evreiesc, prin care se deosebeau literele unele de altele. 2. (Pop.) Lucru foarte mic și neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta.

Intrare: cirtă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cirtă
  • cirta
plural
  • cirte
  • cirtele
genitiv-dativ singular
  • cirte
  • cirtei
plural
  • cirte
  • cirtelor
vocativ singular
plural