ciorti [At: NECULCE, ap. LET. II, 226/19 / Pzi: ~tesc / E: ns] (Reg) 1 vrr A se certa. 2 vt A fura.

CIORTI¹ (-tesc) vb. tr. - CIORDI: Muscalii ne mai ciortise o bucată de pămînt la gurile Dunării (I.-GH.).

CIORTI² (-tesc) vb. refl. Mold. A se certa, a se sfădi pentru lucruri de nimic, a se ciorovăi: se ciortia cu Duca-Vodă ce se punea pentru niște oameni răi ca aceia (NEC.) [rut. čort „drac”; comp. a se drăcui].

ciortì v. Mold. 1. a șterpeli: Muscalii ne mai ciortesc o bucată de pământ GHICA; 2. a se cam certa. [Origină necunoscută].

cĭortésc (mă) v. refl. (cp. cu rus. čort, dracu, adică „a da draculuĭ, a drăcui”). Mold. Vechĭ. Mă cert.

CIORTEA, Petre (n. 1937, București), balerin român. Predilecție pentru dansul de caracter („Nastasia”, „Primăvara”, „Mandarinul miraculos”, „Romeo și Julieta”).

CIORTEA, Tudor (1903-1982, n. Brașov), compozitor român. Prof. univ. la București. Lucrări simfonice și de cameră (sonate, octetul pentru suflători, violă, violoncel și pian „Din isprăvile lui Păcală”, lieduri).

Ciort/acu, -ea, -ei, -ești, -lea v. Drac II 2.

CIORTI vb. v. ciondăni, ciorovăi.

ciorti vb. v. CIONDĂNI. CIOROVĂI.

ciorti, ciortesc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se certa, a se sfădi, a se ciondăni, a se ciorovăi. 2. a fura, a șterpeli, a ciordi, a ciujdi.