12 definiții pentru ciocănel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciocănél sn [At: MARDARIE, L. 358 / Pl: ~e, (sm, înv) ~éi / E: ciocan + -el] 1-2 (Șhp) Ciocan (1) (mic). 3 (Spc) Ciocan mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc., cu care se împletește găitanul, ceaprazurile, covoarele, cu care lucrează fierarul. 4 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii. 5 (Țes) Scripete care ridică și coboară ițele. 6-7 (Înv) (Pahar sau) sticlă de rachiu Cf ciocan, țuică, țuiculiță, țoi. 8 (Reg) Flori cusute pe pieptul sau pe mânecile iei țărănești. 9 Joc popular. 10 Melodia după care se execută jocul ciocănelul (9). 11 (Lpl) Saceac. 12 (Bot; Mol) Brebenel (Polygonum aviculare).

CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el.

CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan1; spec. ciocan1 mic cu care se lovesc coardele țambalului, xilofonului, toba, toaca etc.; ciocănaș1. – Ciocan1 + suf. -el.

CIOCĂNÉL, ciocănele, s. n. Diminutiv al lui ciocan2; ciocan mic cu care se bate toba, toaca sau coasa, cu care se lovește coardele pianului etc.

CIOCĂNÉL ~e n. muz. (diminutiv de la ciocan) Bețișor pentru producerea sunetelor la unele instrumente muzicale, prin lovirea coardelor. /ciocan + suf. ~el

ciocănel n. 1. ciocan mic de bătut toba; 2. clapă de piano.

cĭocănél n., pl. e. Cĭocănaș, cĭocan mic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciocănél s. n., pl. ciocănéle

ciocănél s. n., pl. ciocănéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOCĂNÉL s. v. ciocănaș.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciocănél, ciocănéle, s.n. 1. (pop.) păhărel, sticluță (de rachiu). 2. (reg.; la pl.) flori cusute pe pieptul iei țărănești.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ciocănel, ciocănele s. n. (dim.) pulpă de pui.[1]

  1. Nu este termen argotic, ci familiar, la origine chiar umoristic; iar definiția este greșită, ciocănelul este doar partea inferioară, dintre pulpă și gheare, a piciorului de pui, găină etc. — Alexutsu
Intrare: ciocănel
ciocănel substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciocănel
  • ciocănelul
  • ciocănelu‑
plural
  • ciocănele
  • ciocănelele
genitiv-dativ singular
  • ciocănel
  • ciocănelului
plural
  • ciocănele
  • ciocănelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciocănel

etimologie:

  • Ciocan + sufix -el.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX