CIOCĂNAR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan¹. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan¹ + suf. -ar.

ciocănar sm [At: I. IONESCU, P. 36 / Pl: ~i / E: ciocan + -ar] (Înv) 1 Ciocănaș (8). 2 Muncitor necalificat. 3 Nituitor manual.

CIOCĂNAR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor într-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan¹ (mecanic). 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan¹ + suf. -ar.

CIOCĂNAR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mîna, care lovește cu ciocanul capul nitului. ◊ Muncitor calificat care conduce mișcarea unui ciocan mecanic. 2. Ciocănaș¹ (1). O baniță de sare... se plătește cu 10 parale, din cari 8 se dau ciocănarului și 2 sărarului. I. IONESCU, P. 36. 3. (Depreciativ) Muncitor necalificat. Lăsați-i să lucreze, vreți să rămînă ciocănari? PAS, Z. I 284.

CIOCĂNAR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mîna. ♦ Muncitor calificat care lucrează la un ciocan mecanic. 2. Ciocănaș² (1). 3. (Depr.) Muncitor necalificat. – Din ciocan¹ + suf. -ar.

CIOCĂNAR ~i m. 1) Muncitor specializat în manipularea unui ciocan, executând diferite operații (de nituire, de foraj etc.). 2) peior. Muncitor necalificat. /ciocan + suf. ~ar

ciocănar (persoană) s. m., pl. ciocănari

ciocănar (persoană) s. m., pl. ciocănari

ciocănar s. m., pl. ciocănari

ciocănar, ciocănari s. m. individ naiv / credul / ușor de înșelat.