Definiția cu ID-ul 964042:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CINSTE. Subst. Cinste, onestitate, onoare, probitate (livr.), onorabilitate (rar), corectitudine, dreptate, echitate. Integritate, incoruptibilitate, virtute, demnitate, moralitate. Cumsecădenie, omenie, omenire (înv), bună-credință; franchețe, lealitate, loialitate, credință, devotament, fidelitate, sinceritate. Adj. Cinstit, prob (livr.), onest, drept, corect, îndreptat (rar), echitabil, just, imparțial, nepărtinitor, obiectiv. Integru, virtuos, incoruptibil, nepătat (fig.), sărac și curat (fig.), imaculat (fig.), pur (fig.), impecabil, ireproșabil, perfect. Cumsecade, omenos, de omenie, omenit (înv.), de treabă, de bună-credință, bun; sincer, neviclenit (rar), franc, leal, loial, credincios, fidel, devotat, (om) de cuvînt (de onoare). Vb. A fi cinstit, a fi moral, a fi onest, a fi corect, a fi drept, a fi de treabă, a fi cumsecade, a fi de bună-credință, a lucra pe față. Adv. (În mod) cinstit, cu cinste, corect, drept, onorabil. V. adevăr, comportare, dreptate, încredere, moralitate, omenie, principialitate, sinceritate.