2 intrări

6 definiții

CINGHÉL, cingheluri, s. n. Cârlig special la balanță, de care se atârnă marfa pentru a fi cântărită. ♦ Cârlig de care se atârnă carnea în măcelărie. – Tc. çengel.

cinghél (cinghéluri), s. n.1. Cerc, inel, fretă. – 2. Cîrlig. – Mr. cinghelu, megl. cenghiel. Tc. çenghel „cîrlig” (Roesler 608; Șeineanu, II, 127); cf. ngr. τσιγϰέλι, alb., bg., sb. čengel.

cinghél, cinghéle și cinghéluri, s.n. (reg., înv.) 1. cârlig de la măcelărie pentru atârnarea cărnii. 2. belciug (pus în nasul urșilor domesticiți).

cinghel n. cârlig la cântar. [Turc. ČENGHEL].

cinghél n., pl. e (turc. čengel, d. pers. čangiál, cîrlig; ngr. tsingéli, alb. bg. sîrb. čengél. V. cinghie). Cîrlig de atîrnat carne la măcelărie. Belcĭugu care se pune´n nasu porcilor, urșilor ș. a. A pune cuĭva cingelu´n nas, a-l face să nu se maĭ poată mișca contra ta.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

cinghel, s. n. sg. (deț.) bătaie, încăierare.

Intrare: cinghel (pl. -e)
cinghel (pl. -e)
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cinghel cinghelul
plural cinghele cinghelele
genitiv-dativ singular cinghel cinghelului
plural cinghele cinghelelor
vocativ singular
plural
Intrare: cinghel (pl. -uri)
cinghel (pl. -uri)
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cinghel cinghelul
plural cingheluri cinghelurile
genitiv-dativ singular cinghel cinghelului
plural cingheluri cinghelurilor
vocativ singular
plural