cina vt [At: (a. 1675) GCR I, 223 / Pzi: ~nez / E: lat ceno, -are] 1 A lua masa de seară Si: a cinui. 2 (Îvr) A ospăta pe cineva (seara) Si: a cinui.

CINA, cinez, vb. I. Intranz. (Mai ales în Transilv.) A lua masa de seară. Să vii și tu acolo, să cinăm împreună pe la 7. CARAGIALE, O. VII 225. Șezură nițel, de se odihniră de drum, cinară împreună și se culcară. ISPIRESCU, L. 53. Tranz. Nemîncat toată ziua, el cină ce-i dăduse baba. EMINESCU, N. 20. Badea meu cel supărat, Da aseară ce-ai cinat? JARNÍK-BÎRSEANU, 54.

A CINA ~ez intranz. A lua cina. /<lat. cenare

cinà v. a mânca seara. [Lat. CENARE].

Cina m. 1. Roman celebru, de mai multe ori consul, partizan al lui Mariu, însângera Roma cu proscripțiunile sale și muri asasinat (84 a. Cr.); 2. descendent al lui Pompeiu, conspiră în contra lui August, care îl iertă (subiectul unei frumoase tragedii de Corneille).

CINĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă. ◊ Cina cea de taină = masă luată de Isus Hristos împreună cu apostolii Săi în seara de dinaintea răstignirii. – Lat. cena.

cină sf [At: CORESI, EV. 414/1 / V: ciună / Pl: ~ne și (înv) ~ni / E: lat cena] 1 Masă de seară. 2 Mâncare consumată la cină (1). 3 Mâncare pregătită pentru cină (1). 4 (Pex) Dineu. 5 (Pex) Supeu. 6 (Îs) ~na cea de taină Masa Mântuitorului cu apostolii săi, la care a fost instituită taina sfintei euharistii. 7 (Îs) ~na Domnului (sau cea dulce) Sfânta euharistie. 8 (Îs) ~na mortului (sau de apoi) Parastas. 9 (Ban; îs) ~na ursitelor Cină (1) pregătită de moașă a treia seară după nașterea copilului. 10 (Înv; îs) ~na mică Masă care are loc în jurul orei 4 după-amiaza. 11 (Înv; îs) ~na cea bună Masă între orele 9-10 seara. 12 (Înv; îs) ~na mare Masă între orele 10-11 noaptea. 13-16 (Pex) Oră la care se obișnuiește să se ia cina (1,10-12).

ciună² sf vz cină

CINĂ, cine, s. f. Masă de seară; mâncare pregătită pentru această masă – Lat. cena.

CINĂ, cine, s. f. (Mai ales în Transilv.) Masa de seară; mîncare pregătită pentru această masă. Frunzărise o gazetă și o aruncase. Aștepta cina. SADOVEANU, N. F. Cina era gata și masa pusă. CARAGIALE, O. II 257. Ochii ei cei cu lumină Mult mă strigă de la cină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 33.

CINĂ ~e f. 1) Masă luată seara. 2) Mâncare pregătită pentru masa de seară. 3) Timp când se servește masa de seară. [G.-D. cinei] /<lat. cena

cină f. mâncare sau masă de seară; cina Domnului cina lui Hristos cu apostolii în ajunul răstignirii; cina cea de taină, sfânta împărtășire sau cuminecătură. [Lat. CENA].

3) cin, a -á v. intr. V. cinez.

cínă f., pl. e (lat. cêna, ca plin, senin, lin d. plênus, serênus, lênis; it. pv. sp. cena, pg. cea. Cp. cu geană, pană, din gĕra, pĕnna, cu e scurt). Rar. Prînzu de seară: cina cea de taĭnă. V. masă și ojină.

cinéz v. intr. (lat. cênare). Mănînc la cină. – Și cin: s’aŭ întors să cine (VR. 1924, 9, 287). V. prînzesc.

cina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cinez, 3 cinează; ind. prez. 1 sg. să cinez, 3 să cineze

cina (a ~) vb., ind. prez. 3 cinează

cina vb., ind. prez. 1 sg. cinez, 3 sg. și pl. cinează

cină s. f., g.-d. art. cinei; pl. cine

cină s. f., g.-d. art. cinei; pl. cine

cină s. f., g.-d. art. cinei; pl. cine

CINA vb. a supa. (Unde ai ~ după spectacol?)

CINA vb. a supa. (Unde ai ~ după spectacol?)

cina (-ez, -at), vb. – A lua masa de seară. – Mr., megl., țin, istr. cir. Lat. cēnāre (Pușcariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cină.

cină (cine), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19.

CÍNĂ (lat. cena) Masa de seară; mîncare destinată pentru această masă. ♦ Cina cea de taină = masa de pe urmă a lui Hristos și a apostolilor săi, ajunul patimilor, în cursul căreia a instituit taina euharistiei. Sfînta Cină = (la protestanți) împărtășania cu pîine și vin.

La noapte vom cina la Pluto, adică, pe ocolite zis: „Vom muri”, deoarece Pluto era zeul infernului – Cuvinte istorice rostite de regele Leonidas al Spartei (secolul V î.e.n.), cînd se hotărîse, împreună cu o mînă de oameni, să năvălească în timpul nopții în lagărul dușman și să-l ucidă pe Xerxes, regele perșilor, chiar în cortul lui. Era o expediție care îl ducea sigur la moarte. Și într-adevăr, eroii spartani „au luat cina în noaptea aceea la Pluto”, adică au murit cu toții. De supraviețuit, au supraviețuit numai cuvintele de mai sus care, în literatură sînt puse în gura celor ce pornesc în expediții, raiduri, recunoașteri foarte primejdioase, de unde sînt puține șanse să se mai întoarcă. IST.