cifráj sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr ciffrage] (Muz) 1 Indicații de acord care se notează deasupra sau dedesubtul lui, des utilizate în muzica modernă și jaz pentru a înlesni citirea rapidă a partiturii. 2 Cifrare (1-3).

CIFRÁJ s.n. (Muz.) Indicații de acord, care se notează deasupra sau dedesubtul lui, des utilizate astăzi în muzica ușoară și de jaz, înlesnind citirea rapidă a partiturii. [< fr. chiffrage].

CIFRÁJ s. n. cifrare. ◊ (muz.) sistem de notare prin cifre a acordurilor, în muzica ușoară și de jaz, care înlesnește citirea ușoară a partiturii. (< fr. chiffrage)

cifráj (ci-fraj) s. n.

cifráj s. n. (sil. -fraj)

CIFRÁJ s. v. cifrare.

CIFRAJ s. cifrare. (~ al unui text.)

cifraj, sistem de cifre prin care, în paralel cu notația (1) muzicală, se desemnează acordurile* și funcțiile* acestora. O fuziune a principiilor basului cifrat* al lui Kirnberger și a teoriei treptelor a lui Gottfried Weber este realizată în tratatul de armonie a lui E.F. Richter. C. înregistrează însă recunoașterea generală prin contribuția lui H. Riemann (Katechismus des Generalbaß-Spiels, 1889). Din notația basului cifrat, c. preconizat de Riemann preia cifrele arabe (inclusiv sub forma lor „fracționară”) și unele semne de alterație (ex. diezul*), dar adaugă cifrele romane pentru desemnarea treptelor (principalele trepte: I, V, VI, notate uneori și cu T = tonică*; D = dominantă*; S = subdominantă*), precum și alte semne ce privesc caracterul minor (0), alterarea* suitoare (+) sau micșorarea (<) unor acorduri. C. a găsit o largă utilizare în tratatele de armonie de la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, fiind aplicat – cu amendările impuse de evoluția armoniei (III, 2) contemporane – și în analiza muzicală. V. funcție. ♦ Sistemul de cifre aplicat partidei (2) unor instr. de largă popularitate (chitară*, acordeon*), pentru marcarea sumară a acordurilor* acompaniatoare, nu înlocuiește complet notarea melodiei principale pe portativ*, ca în cazul vechilor tabulaturi*, dar facilitează execuția unei armonii stereotipe.