10 definiții pentru chiuli


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chiulí vi [At: DA ms / Pzi: ~lésc / E: chiul] (Fam) 1 A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii. 2 A înșela.

CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; a trage chiulul. – Din chiul.

CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; a trage chiulul. – Din chiul.

CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. A se sustrage de la o datorie fără motiv serios, a trage chiulul.

A CHIULÍ ~ésc intranz. pop. A nu-și îndeplini conștiincios obligațiile. [Sil. chiu-] /Din chiul

chiuí [At: HERODOT (1645), 420 / P: chi-u~ / Pzi: chíui / E: chiu] 1 vi A scoate un strigăt ascuțit, puternic și prelung de bucurie, de îndemn etc. Si: a chioti, a hăuli. 2 vt (Pop) A chema pe cineva cu voce tare. 3 vt (Pop) A îndepărta animalele sălbatice printr-un strigăt. 4 vi A se văita. 5 vi (Fig; d. locuri) A răsuna. 6 vi (Pop) A spune strigături.

chíuĭ și (rar) -ĭésc, a -í, v. intr. (d. chiŭ). Strig de bucurie. – Rar și chiuli (vest).

chiulésc v. intr. (iu 2 silabe). V. chiuĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

chiulí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiulésc, imperf. 3 sg. chiuleá; conj. prez. 3 să chiuleáscă

chiulí vb. (sil. chiu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chiulésc, imperf. 3 sg. chiuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. chiuleáscă


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

chiuli, chiulesc v. i. 1. a se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații / a unei îndatoriri 2. a absenta nemotivat de la școală, de la facultate, de la serviciu

Intrare: chiuli
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chiuli
  • chiulire
  • chiulit
  • chiulitu‑
  • chiulind
  • chiulindu‑
singular plural
  • chiulește
  • chiuliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • chiulesc
(să)
  • chiulesc
  • chiuleam
  • chiulii
  • chiulisem
a II-a (tu)
  • chiulești
(să)
  • chiulești
  • chiuleai
  • chiuliși
  • chiuliseși
a III-a (el, ea)
  • chiulește
(să)
  • chiulească
  • chiulea
  • chiuli
  • chiulise
plural I (noi)
  • chiulim
(să)
  • chiulim
  • chiuleam
  • chiulirăm
  • chiuliserăm
  • chiulisem
a II-a (voi)
  • chiuliți
(să)
  • chiuliți
  • chiuleați
  • chiulirăți
  • chiuliserăți
  • chiuliseți
a III-a (ei, ele)
  • chiulesc
(să)
  • chiulească
  • chiuleau
  • chiuli
  • chiuliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

chiuli

  • 1. familiar A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; a trage chiulul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • chiul
    surse: DEX '09 DEX '98