chilóm n., pl. urĭ și oame (din turc. külünk, ca și rom. chĭulug și sîrb. ćulum, topuz). Vechĭ (și chilum, pl. urĭ, și chilomb, pl. urĭ și oambe). Topuz orĭ cĭocan de luptă saŭ de ucis boiĭ. Azĭ. Munt. vest. S. m. Pumn, dupac: chilomĭ îndesațĭ (Isp. 2, 34 și 53). V. chilăŭ.