chilin, ~ă [At: DOSOFTEI, PS. 378 / V: (reg) cil~ / Pl: ~i, ~e / E: mg külön] (Îrg) 1 a Deosebit. 2-3 (Îla) De ~ Deosebit. 4-5 (Îal) Separat. 6 av Deosebit. 7 sn (Rar) Grămadă.

† CHILIN adj. Băn. Deosebit [ung. külön].

chilín, -ă adj. (ung. külön, deosebit, despărțit, d. rus. keléĭnyĭ, separat, kélĭĭa, chilie. V. chilie, dechilin. Bern. 1, 499). Vechĭ. Deosebit, despărțit: turmele chiline (Dos.).

chilin (înv.) adj. m., pl. chilini; f. chilină, pl. chiline

chilin (înv.) adj. m., pl. chilini; f. chilină, pl. chiline

!chilin (de ~) (înv.) loc. adv.

chilin adj. m., pl. chilini; f. sg. chilină, pl. chiline

de chilin loc. adv., loc. adj.

chilin (chilină), adj. – (Înv.) Separat, distinct, diferit. Mag. külön (Cihac, II, 489). – Der. deschilini, vb. (a separa, a distinge).

CHILIN adj. v. deosebit, diferit, distinct, separat.

chilin adj. v. DEOSEBIT. DIFERIT. DISTINCT. SEPARAT.

CHILIN adj. și adv. Separat. 1. Adj. (Mold., Criș.). . I-au pus turmele chiline Pre moșii în rînd, cum li să vine. DOSOFTEI PS. C: Dumnăzău are oamini chilini de diavolul. MOL. 1695, . 90^v. 2. Adv. (Ban.) Kilin. Seorsim. AC, 346. ◊ (Trans. S) Loc. adv. De chilin = separat. Cine de chilin dintru apostoli au surzuit vreo cloambă a Credeului? PP, 5^r; cf. PP, 39^v; EG (gl.). Etimologie: magh. külön.